Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a participat joi, 22 septembrie 2022, la New York, la Masa rotundă la nivel înalt organizată de Uniunea Europeană și Indonezia, în colaborare cu Biroul ONU pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare (OCHA), pe tema „Tackling a ‘perfect storm’ of humanitarian crises: Expanding the resource base in the face of exploding needs, while strengthening resilience”, în marja dezbaterilor generale ale celei de-a 77-a sesiuni a Adunării Generale ONU.
Evenimentul a fost co-prezidat de Janez Lenarčič, Comisar European pentru Gestionarea Crizelor, și de Indonezia, cu participarea lui Martin Griffiths, Secretar general adjunct al ONU și coordonator al ajutorului umanitar de urgență în cadrul Oficiului pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare al ONU (OCHA).
Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a evidențiat, în cadrul intervenției sale, eforturile constante ale României destinate asigurării finanţării umanitare predictibile, un exemplu de astfel de măsură fiind alocarea unui minimum de 10% din planul anual de cooperare pentru dezvoltare către asistenţă umanitară, acest prag fiind depăşit în 2021.
Având în vedere faptul că războiul din Ucraina a declanșat, din cauza acțiunilor Rusiei, o criză alimentară, ministrul a prezentat eforturile României de a facilita tranzitul a cca. 4 milioane de tone de cereale ucrainene. De asemenea, a precizat, în context, că una din cele mai recente acţiuni în această direcţie este acordarea de către România a unei contribuţii de 100.000 de euro pentru Fondul Central al Naţiunilor Unite pentru Răspunsul Umanitar în situaţii de urgenţă (CERF), destinată combaterii foametei.
De asemenea, șeful diplomației române a prezentat eforturile multi-dimensionale ale României în sprijinul Ucrainei și al refugiaților din Ucraina – peste 2,3 milioane de cetățeni ai acestui stat, inclusiv prin asigurarea de adăpost, acces gratuit la servicii medicale, școlarizare și piața muncii, precum și prin donații directe. A menționat, de asemenea, rezultatele foarte bune ale centrului logistic de la Suceava.
Ministrul Bogdan Aurescu a evidențiat, totodată, că România se concentrează și pe regiuni mai îndepărtate, crescând, începând cu acest an, la 17% alocarea de fonduri de asistență pentru dezvoltare pentru Africa, față de 14,5% în 2021. De asemenea, a anunțat, începând cu 2023, operaționalizarea unui fond destinat păcii, dezvoltării și educației în Africa.
La reuniunea de nivel înalt au mai participat, printre alții, miniștri de externe din Danemarca, Slovenia, Pakistan, Belgia și înalți oficiali ai unor organizații internaționale, printre care președintele ICRC Peter Maurer, și reprezentanți ai Băncii Mondiale.
Evenimentul a avut ca scop stimularea angajamentului pentru creșterea volumului asistenței umanitare, a numărului de donatori, precum și a rezilienței la nivel de comunitate internațională, în contextul sporirii fără precedent a numărului de crize umanitare.