Secretarul de stat pentru afaceri europene Daniela Gîtman a participat miercuri, 16 februarie, la dezbaterea „Mica economie locală – cheia păstrării și dezvoltării comunităților tradiționale”, organizată de Comisia pentru afaceri europene a Camerei Deputaților în Municipiul Odorheiu Secuiesc, sub egida Conferinței privind Viitorul Europei, în format videoconferință.
Dezbaterea s-a înscris în seria de evenimente organizate la nivel național în contextul Conferinței și a adus în discuție o temă de interes pentru cetățeni, respectiv economia locală și modalitățile prin care Uniunea Europeană ar putea acționa mai eficient în viitor pentru susținerea întreprinderilor mici și mijlocii și îmbunătățirea mediului de afaceri în care acestea operează. Evenimentul a urmărit conștientizarea la nivelul decidenților europeni a unor aspecte relevante cu impact direct pentru cetățeni.
Oficialul român a salutat inițiativa organizatorilor de a se alătura seriei de evenimente organizate în România și înscrise pe platforma multilingvă pusă la dispoziție de Comisia Europeană pentru acest exercițiu de largă consultare publică. A subliniat importanța implicării cetățenilor români în dezbateri, în scopul promovării de idei, proiecte și propuneri care urmează să fie reținute de Uniunea Europeană în eforturile ulterioare de a aduce instituțiile europene mai aproape de cetățeni și de a răspunde intereselor și preocupărilor acestora.
Secretarul de stat Gîtman a adresat aprecieri pentru tema selectată pentru dezbatere, relevând importanța dezvoltării sustenabile a economiei locale ca bază pentru protejarea comunităților și construirea unei economii robuste în mediul rural. De asemenea, a evidențiat rolul important care revine antreprenoriatului local și IMM-urilor pentru crearea locurilor de muncă, reducerea decalajelor de dezvoltare, promovarea inovării și digitalizării ca factori decisivi în atingerea creșterii economice sustenabile.
Secretarul de stat pentru afaceri europene a încurajat autoritățile locale prezente la dezbatere să continue să pună la dispoziția cetățenilor astfel de platforme de consultare până la încheierea lucrărilor Conferinței privind Viitorul Europei și a asigurat de întregul sprijin al Ministerului Afacerilor Externe pentru acest tip de acțiuni.