Secretarul de stat Daniela Gîtman a participat marți, 22 martie, la Bruxelles, la reuniunea miniștrilor și secretarilor de stat pentru afaceri europene din statele membre UE, respectiv Consiliul Afaceri Generale (CAG). Comisia Europeană a fost reprezentată la reuniune de vicepreședintele și comisarul pentru relații interinstituționale Maros Sefcovic și de vicepreședintele și comisarul pentru democrație și demografie, Dubravka Suica.
Miniștrii și secretarii de stat pentru afaceri europene au avut un schimb de opinii asupra proiectului de Concluzii ale Consiliului European din 24-25 martie 2022, care cuprinde teme de actualitate, precum agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, securitatea și apărarea europene, securitatea energetică, teme de interes economic, coordonarea europeană în context COVID-19 și relațiile externe, respectiv pregătirea Summitului UE-China și situația din Bosnia și Herțegovina.
Agenda reuniunii CAG a inclus, de asemenea, revizuirea Regulamentului privind statutul și finanțarea partidelor politice europene și ale fundațiilor politice europene, precum și un schimb de opinii pe tema Conferinței privind viitorul Europei, având în vedere finalizarea apropiată a lucrărilor acesteia, prevăzută pentru data de 9 mai 2022. Cu prilejul reuniunii, Comisia Europeană a informat și cu privire la procedura prin care Uniunea va putea să adopte diferite tipuri de măsuri autonome, prevăzute de Acordul de retragere al Regatului Unit din UE și de Acordul comercial și de cooperare cu UE – Regatul Unit.
În cadrul discuțiilor pe marginea proiectului de Concluzii ale Consiliului European din 24-25 martie, secretarul de stat Daniela Gîtman s-a referit la necesitatea continuării eforturilor de contracarare a consecințelor agresiunii militare a Rusiei împotriva Ucrainei, pornind de la direcțiile de acțiune decise de liderii europeni cu ocazia Summitului informal de la Versailles, din 10-11 martie, cu accent pe dimensiunile de securitate și apărare, energie și guvernanță economică. Demnitarul român a subliniat importanța continuării sprijinului politic pentru Ucraina, dar și pentru Republica Moldova, afectată semnificativ de războiul din țara vecină din punct de vedere umanitar/al gestionării refugiaților, în paralel cu menținerea unei presiuni puternice asupra Rusiei și Belarusului, inclusiv prin noi sancțiuni. A exprimat sprijinul deplin al României pentru recunoașterea perspectivei europene a Ucrainei, Republicii Moldova și Georgiei, cele trei țări aparținând deopotrivă familiei europene. Referindu-se la gestionarea crizei, demnitarul român a realizat o scurtă trecere în revistă a asistenței oferite de România atât refugiaților ucraineni, cât și în plan bilateral, Ucrainei și Republicii Moldova, pe multiple paliere – umanitar, medical, financiar, energetic și altele.
Secretarul de stat Daniela Gîtman a salutat, totodată, adoptarea, în cadrul reuniunii Consiliului Afaceri Externe din 21 martie 2022, a Busolei Strategice și a apreciat că acest instrument va permite Uniunii să aibă un răspuns de securitate adecvat și ajustat inclusiv noului context geopolitic creat de agresiunea Rusiei asupra Ucrainei. Documentul Busolei Strategice vizează definirea profilului UE în domeniul securității și apărării pentru următorul deceniu și urmează a fi andosat cu prilejul Consiliului European din 24-25 martie. În acest sens, a exprimat aprecierea pentru faptul că Busola Strategică va contribui la consolidarea parteneriatului transatlantic și a complementarității UE-NATO. De asemenea, a salutat atenția consolidată acordată evoluțiilor de securitate din vecinătatea estică a Uniunii și implicațiilor acestora asupra regiunii extinse a Mării Negre. Totodată, secretarul de stat Daniela Gîtman a salutat participarea Președintelui american Joe Biden la reuniunea Consiliului European din 24-25 martie, ca o reflectare a unității și coordonării dintre Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii.
În cadrul discuției privind punctul de pe agenda Consiliului European referitor la evoluțiile din domeniul energiei, demnitarul român s-a referit la multiplele valențe ale acestui subiect din perspectiva creșterii prețurilor și a impactului acestora asupra cetățenilor și economiilor europene, precum și din punctul de vedere al consecințelor pentru securitatea energetică a Uniunii. Secretarul de stat Daniela Gîtman a insistat pe necesitatea unor măsuri coordonate la nivel european, sub ghidajul Comisiei Europene, pentru a asigura energie fiabilă, sigură și accesibilă pentru cetățeni și companii, dar și pentru a elimina gradual dependența energetică de Rusia, în paralel cu consolidarea rezilienței sistemului energetic european. Demnitarul român a arătat că măsurile pe termen mediu și lung trebuie să ia în considerare atât țintele de mediu ale Uniunii, cât și specificul național și mixul energetic al fiecărui stat membru, cu o atenție particulară pentru resursele indigene ale Uniunii, inclusiv cele din Marea Neagră, și pentru tehnologiile neutre din punct de vedere climatic, precum cea nucleară.
În ceea ce privește temele de pe agenda de relații externe a Consiliului European, secretarul de stat Daniela Gîtman a apreciat oportunitatea oferită de viitorul Summit UE-China, programat pentru 1 aprilie 2022, de a avea un dialog realist cu China, pe multiple paliere de interes comun.
Cu referire la exercițiul Semestrului European 2022, secretarul de stat Daniela Gîtman a arătat că România susține prioritățile propuse de Comisia Europeană pentru Semestrul European 2022, cu accent pe sustenabilitatea climatică, creșterea productivității, echitatea și stabilitatea macroeconomică.
În perspectiva finalizării lucrărilor Conferinței pentru viitorul Europei, secretarul de stat Daniela Gîtman a reluat importanța cooperării și coordonării consolidate la nivelul Consiliului, pentru a asigura o contribuție consistentă a acestuia la raportul final al Conferinței și a pledat pentru reflectarea de o manieră echilibrată în raportul final a tuturor ideilor rezultate din dezbateri – paneluri europene, naționale și altele. Demnitarul român a insistat pentru o abordare pragmatică, transparentă și predictibilă a lucrărilor și a raportului Conferinței, cu scopul îmbunătățirii modului de funcționare și acțiune ale UE, prin utilizarea la maximum a cadrului instituțional și legal actual, oferit de Tratate.
Referitor la Revizuirea Regulamentului privind statutul și finanțarea partidelor politice europene și a fundațiilor politice europene, secretarul de stat Daniela Gîtman a salutat cea de-a doua dezbatere în cadrul CAG pe acest subiect și a reiterat relevanța deosebită a pachetului pentru obiectivul de promovare în continuare a transparenței, a valorilor democratice și a integrității proceselor electorale în UE, contribuind la consolidarea drepturilor fundamentale ale cetățenilor Uniunii. Totodată, demnitarul român a reluat imperativul stabilirii unui calendar realist de dezbatere și adoptare a pachetului legislativ, în vederea asigurării timpului necesar discutării în detaliu, pe baza unei analize cuprinzătoare, a acestui pachet complex, la nivelul tuturor statelor membre, pentru a putea fi aplicabil înainte de alegerile europene din 2024.
Sursa: Participarea secretarului de stat Daniela Gîtman la reuniunea Consiliului Afaceri Generale