Secretarul de stat Daniela Gîtman a participat vineri, 11 martie 2022, la Plenara Conferinței privind viitorul Europei. Agenda primei sesiuni a actualei plenare s-a concentrat pe recomandările panelurilor cetățenești naționale și europene care vizează educația, tineretul, cultura şi sportul.

Secretarul de stat Daniela Gîtman a subliniat că educația și cultura sunt fundamentale pentru Europa, mai ales în actualul context dramatic al războiului din Ucraina. În condițiile în care, în prezent, pe teritoriul României se află peste 30.000 de copii și tineri refugiați din Ucraina, demnitarul român a informat că România a luat inițiativa de a permite înscrierea rapidă în învățământul românesc a tuturor celor care doresc acest lucru.

În context, secretarul de stat român a evidenţiat necesitatea unui sistem educațional performant la nivel european, capabil să pună accentul pe pregătirea adecvată a tinerilor în raport cu cerințele pieței muncii. În același timp, a reliefat importanţa acordării unei atenții speciale implicațiilor tehnologice asupra tinerilor şi riscurilor dezinformării în mediul online, prin adoptarea de măsuri la nivel european, pentru a spori conștientizarea acestor riscuri. 

În ceea ce privește așteptările cetățenilor români în domeniul tineret, educație și cultură, demnitarul român a precizat că dezbaterile care au avut loc în România au demonstrat interesul pentru mai multe domenii de acțiune, anume: implicațiile învățământului online; regândirea procesului educațional în contextul digitalizării; facilitarea dezvoltării competențelor digitale; relația dintre educație și ocuparea forței de muncă; modul în care educația poate contribui la întărirea sectorului sanitar; un rol sporit pentru cercetare și inovare; consolidarea cooperării dintre statele membre și coordonarea mediilor de cercetare universitare.

În încheiere, secretarul de stat Daniela Gîtman a exprimat încrederea că actuala Conferință va contribui la o Uniune mai rezilientă, mai solidă în fața provocărilor multiple, o Uniune care continuă să se bucure de pace, securitate și prosperitate. Totodată, a reiterat faptul că România va continua să susțină integrarea Ucrainei, Republicii Moldova și Georgiei în Uniunea Europeană.

 

Sursa: Participarea secretarului de stat Daniela Gîtman la reuniunea Plenarei Conferinței privind viitorul Europei