Secretarul de stat pentru afaceri europene Daniela Gîtman va participa marți, 22 martie 2022, la Bruxelles, la reuniunea Consiliului Afaceri Generale (CAG), la care iau parte miniștrii și secretarii de stat pentru afaceri europene ai statelor membre UE.
În cadrul reuniunii, demnitarii europeni vor avea un schimb de opinii pe marginea proiectului de Concluzii ale Consiliului European din 24-25 martie 2022, care cuprinde teme de actualitate, precum agresiunea militară a Rusiei împotriva Ucrainei, securitatea și apărarea europene, securitatea energetică, elemente de interes economic, coordonarea europeană în context COVID-19 și relațiile externe ale UE, respectiv pregătirea Summitului UE-China și situația din Bosnia și Herțegovina.
Agenda reuniunii Consiliului Afaceri Generale mai include revizuirea Regulamentului privind statutul și finanțarea partidelor politice europene și fundațiilor politice europene, un schimb de vederi pe tema Conferinței privind viitorul Europei, Semestrul European, precum și o informare din partea Comisiei Europene cu privire la evoluțiile în relația Uniunii Europene cu Regatul Unit.