Secretarul de stat pentru afaceri europene Daniela Gîtman a participat luni, 23 mai 2022, la Bruxelles, la reuniunea Consiliului Afaceri Generale (CAG). Comisia Europeană a fost reprezentată la reuniune de vicepreședintele și comisarul pentru relații interinstituționale Maroš Šefčovič, vicepreședintele și comisarul pentru democrație și demografie Dubravka Šuica, vicepreședintele și comisarul pentru valori și transparență Věra Jourová și comisarul pentru justiție Didier Reynders. În cadrul Consiliului, miniștrii și secretarii de stat pentru afaceri europene din statele membre UE au avut un schimb de opinii în perspectiva reuniunii extraordinare a Consiliului European din 30-31 mai 2022.

Totodată, membrii Consiliului Afaceri Generale au avut un prim dialog asupra proiectului de agendă adnotată a Consiliului European din 23-24 iunie 2022, care va aborda situația din Ucraina, sub toate dimensiunile sale, situația economică europeană cu accent pe Recomandările Specifice de Țară în cadrul exercițiului Semestrului European, Conferința privind viitorul Europei și relațiile UE cu partenerii săi din Europa din perspectivă strategică.

În cadrul reuniunii CAG a avut loc și o discuție preliminară referitoare la implementarea propunerilor Conferinței privind viitorul Europei, pe baza informațiilor furnizate de Președinția franceză a Consiliului, având în vedere finalizarea lucrărilor acesteia la data de 9 mai 2022, precum și o audiere pe tema valorilor Uniunii Europene în Ungaria, propunere motivată în baza articolul 7, alineatul 1 din Tratatul UE.

În pregătirea Consiliului European extraordinar din 30-31 mai 2022, secretarul de stat pentru afaceri europene Daniela Gîtman a subliniat necesitatea de a continua eforturile de sprijin în favoarea Ucrainei pe toate palierele, cu o atenție deosebită pentru asistența financiară și economică imediată, dar și în perspectiva procesului de reconstrucție a țării. În paralel, a insistat pe nevoia de a susține în continuare Republica Moldova în gestionarea efectelor conflictului din Ucraina. Oficialul român s-a referit inclusiv la implicațiile complexe ale conflictului din Ucraina asupra securității energetice și alimentare europene și globale și a evidențiat susținerea României pentru exporturile ucrainene de cereale prin portul Constanța și porturile românești de la Dunăre. În același timp, a pledat pentru adoptarea cât mai rapidă a celui de-al șaselea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei. Referitor la discuțiile pe tema apărării, secretarul de stat pentru afaceri europene a salutat comunicarea Comisiei Europene și a Agenției Europene pentru Apărare pe tema deficitelor de investiții în domeniul apărării și a posibilităților de achiziționare în comun de echipamente militare, subliniind totodată caracterul complex al propunerilor enunțate în aceasta și necesitatea unei analize aprofundate a acestora, inclusiv ținând seama de specificul legislațiilor și sistemelor naționale de apărare. Cu privire la chestiunea securității energetice, secretarul de stat Daniela Gîtman a apreciat că Planul RePowerEU prezentat de Comisia Europeană în data de 18 mai 2022, vizând eliminarea dependențelor energetice strategice de Federația Rusă, reprezintă un pas important în realizarea unei Uniuni Europene mai reziliente din punct de vedere energetic. În context, a reiterat necesitatea unei abordări echilibrate care să asigure, pe de o parte, atingerea obiectivelor de decarbonizare fixate de Uniune și, pe de altă parte, o tranziție energetică cu costuri acceptabile pentru cetățeni și întreprinderi, cu scopul de a-i proteja pe cei mai vulnerabili dintre consumatori.

Subsumat schimbului de opinii pe tema agendei adnotate a Consiliului European de vară din 23-24 iunie 2022, secretarul de stat pentru afaceri europene Daniela Gîtman a abordat chestiunea cererilor de aderare la UE depuse de Ucraina, Republica Moldova și Georgia, insistând pe necesitatea de a transmite, cu ocazia Consiliului European, un semnal pozitiv tuturor celor trei state candidate. De asemenea, a reiterat sprijinul României pentru perspectiva europeană a statelor din Balcanii de Vest.

În cadrul dezbaterilor pe tema Conferinței privind viitorul Europei, oficialul român a arătat că prioritatea, în această etapă a exercițiului, este de a folosi cât mai eficient cadrul legal și instituțional actual pus la dispoziție de tratate pentru a răspunde așteptărilor legitime ale cetățenilor, cu accent pe relansarea economică, crearea de locuri de muncă, tranziție justă, sisteme de sănătate robuste și o vecinătate sigură a Uniunii Europene.

 

Sursa: Participarea secretarului de stat pentru afaceri europene Daniela Gîtman la reuniunea Consiliului Afaceri Generale