Secretarul de stat pentru afaceri europene Daniela Gîtman va participa marți, 20 septembrie 2022, la Bruxelles, la reuniunea Consiliului Afaceri Generale (CAG).
În cadrul reuniunii, miniștrii și secretarii de stat pentru afaceri europene din statele membre UE vor avea un prim schimb de opinii pe marginea agendei adnotate a Consiliului European din 20-21 octombrie 2022, care include subiecte precum agresiunea Federației Ruse împotriva Ucrainei, situația energetică și cea economică la nivelul Uniunii, relațiile externe UE, cu accent pe Summitul UE – Asociația Națiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN) și relația cu China, dar și stadiul pregătirilor pentru reuniunile COP27 privind schimbările climatice și COP15 privind biodiversitatea.
Pe agenda Consiliului Afaceri Generale mai figurează prezentarea formală a priorităților mandatului Președinției cehe a Consiliului UE, programarea legislativă pentru anul 2023 și raportul Comisiei Europene de prognoză strategică pentru anul 2022, cea de-a treia discuție orizontală în cadrul dialogului privind statul de drept, precum și procesul de follow-up al Conferinței privind viitorul Europei. Totodată, Comisia Europeană va prezenta stadiul relațiilor Uniunii cu Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.