Secretarul de stat pentru afaceri europene Daniela Gîtman a participat luni, 20 iunie 2022, la reuniunea miniștrilor de externe din statele membre ale UE (Consiliul Afaceri Externe/CAE), care a avut loc la Luxemburg.
Agenda a inclus discuții aprofundate privind agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei și consecințele acesteia asupra securității alimentare, relațiile UE – Egipt și evoluțiile din Cornul Africii, cu accent pe situația din Etiopia.
În contextul discuțiilor referitoare la agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, secretarul de stat Daniela Gîtman a menționat succint rezultatele vizitei efectuate la Kiev de către Președintele României, alături de Președintele Franței, Cancelarul german și Prim-ministrul Italiei, și a prezentat informații actualizate în legătură cu sprijinul multidimensional acordat de România pentru Ucraina, inclusiv în ceea ce privește exportul de cereale ucrainene. A reamintit că România depune toate eforturile posibile pentru a continua facilitarea exporturilor din Ucraina și a subliniat contribuția țării noastre la demersurile actuale internaționale de prevenire a unei crize alimentare grave.
În condițiile în care agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei are consecințe importante la nivel global, oficialul român a salutat Planul de acțiune al UE pentru contracararea consecințelor războiului din Ucraina și a menționat că promovarea continuă și susținută a narativului UE în relația cu statele terțe, afectate de consecințele crizei din Ucraina, rămâne un aspect esențial al combaterii propagandei Rusiei. A reiterat angajamentul României în acest efort și a confirmat că mesajele comune ale UE vor fi transmise de oficialii români în cadrul contactelor cu partenerii terți, planificate în următoarele luni. A reamintit, de asemenea, importanța coordonării cu partenerii internaționali, în special SUA, Regatul Unit și Canada.
Secretarul de stat Daniela Gîtman a exprimat satisfacția cu privire la Opiniile Comisiei Europene privind cererile de aderare la UE ale Ucrainei, Republicii Moldova și Georgiei și a reiterat sprijinul ferm al României pentru parcursul european și pentru acordarea statutului de candidat.
La capitolul Aspecte curente, miniștrii au discutat despre cooperarea UE cu Statele din Golf și evoluțiile din regiunea Golfului, în contextul adoptării de Concluzii ale Consiliului privind Parteneriatul Strategic al UE cu această zonă. Au mai fost abordate dosare de interes înscrise pe agenda internațională, precum Consiliul de Asociere UE-Iordania de la Amman, vizita Înaltului Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politică de securitate în Iordania (2-4 iunie 2022) și rezultatele Summitului Procesului de Cooperare în Europa de Sud-Est/SEECP, desfășurat la Salonic, la 10 iunie 2022.
Miniștrii de externe au avut o discuție în format UE-27 privind relația UE-Egipt, cu accent asupra perspectivelor consolidării parteneriatului UE-Egipt și asupra cooperării în pregătirea Conferinței privind schimbările climatice (COP-27), care se va desfășura la Sharm el-Sheikh, în perioada 7-18 noiembrie 2022. Miniștrii europeni au avut ocazia unui schimb de opinii în cadrul unui dejun informal cu ministrul afacerilor externe al Republicii Arabe Egipt, Sameh Shoukry, privind perspectivele cooperării UE-Egipt. Astfel, a fost reiterată importanța strategică a relațiilor UE cu Egiptul și potențialul aprofundării acestora în noul cadru creat de adoptarea Parteneriatului de Priorități pentru perioada 2021-2027, cu accent pe domenii precum securitatea energetică, securitatea alimentară și combaterea schimbărilor climatice. Oficialul român a subliniat rolul Egiptului în gestionarea dosarelor regionale și a salutat eforturile de mediator ale diplomației egiptene în menținerea stabilității și a securității regiunii.
În cadrul discuției privind Cornul Africii, secretarul de stat Daniela Gîtman a subliniat importanța asigurării păcii și stabilității în Etiopia ca prioritate constantă pentru UE și a relevat importanța obținerii unor progrese pe trei paliere-cheie: facilitarea acordării imediate și neîngrădite a ajutorului umanitar, încetarea permanentă a ostilităților și soluționarea conflictului prin mijloace politice, precum și asumarea responsabilității pentru încălcările drepturilor omului. A exprimat susținere pentru evaluările Reprezentantului Special al UE pentru Cornul Africii, Annette Weber, precum și pentru o reangajare în dialogul cu autoritățile etiopiene, pe baza unei abordări prudente, graduale și a unui set bine definit de condiții. A reliefat sprijinul pentru eforturile UE de stabilizare a regiunii în ansamblu și a subliniat necesitatea de a combate activ campania de dezinformare a Rusiei în Etiopia, în contextul situației securitare din Ucraina. De asemenea, secretarul de stat român a evidențiat importanța unei coordonări continue între Trimișii Speciali ai UE, Uniunii Africane și SUA.