Secretarul de stat pentru afaceri europene Daniela Gîtman a inaugurat sâmbătă, 11 iunie 2022, expoziția de costume și podoabe tradiționale românești, organizată de Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”. Expoziția va fi deschisă publicului până la 17 iunie 2022, la Galeria Municipală de Artă, găzduită de Biserica Sfântul Marcu din Iraklio, făcând parte din seria de evenimente prilejuite de inaugurarea Consulatului Onorific al României în Insula Creta, dar și de apropiata celebrare a Zilei Iei.
Evenimentul, reprezentând o inițiativă a Ambasadei României la Atena, cu sprijinul noului Consul Onorific al României în Creta, a beneficiat în deschiderea sa de participarea vice-guvernatorului pentru relații internaționale și europene al Insulei Creta și a primarului orașului-gazdă.
În deschiderea expoziției, oficialul român a salutat prezența numeroșilor reprezentanți ai autorităților locale și regionale, ai mediului diplomatic, cultural și de afaceri, precum și ai comunității românești din Creta, evocând strânsa legătură de prietenie între poporul român și poporul grec, bazată pe afinități culturale și istorice comune. A amintit că țara noastră, împreună cu Republica Moldova, au depus dosarul multinațional „Arta cămășii cu altiță – element de identitate culturală în România și Republica Moldova”, pentru înscrierea în Lista reprezentativă UNESCO a elementelor de patrimoniu cultural imaterial al umanității.
Oficialul român a subliniat contextul special al desfășurării evenimentului, cu puțin timp înaintea unui moment plin de semnificații atât pentru istoria diplomației române, cât și pentru istoria relației bilaterale româno-elene: aniversarea a 160 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Externe și a numirii primului ministru de externe al României moderne, Apostol Arsache, personalitate de origine greacă.
Expoziția s-a bucurat de aprecierea publicului larg, a reprezentanților comunității românești și a presei din Iraklio.