Ambasada României la New Delhi precizează că, în contextul eforturilor susținute de modernizare și eficientizare a activității diplomatice, de reprezentare și consulare, conducerea MAE a decis relocarea sediului Ambasadei României la New Delhi într-un imobil nou, care oferă condiții superioare pentru desfășurarea activităților de prestare a serviciilor consulare pentru cetățenii români și străini și care va permite creșterea capacității de procesare a acestora, fiind sporită inclusiv capacitatea de preluare a solicitărilor de viză, în special a celor de lungă ședere pentru angajare în muncă (tip D/AM). Demersurile de relocare se află în ultima etapă, de mutare/instalare în sediul nou a mobilierului și a echipamentelor tehnice de comunicații și de procesare a serviciilor consulare.
Astfel, în vederea finalizării acestor demersuri de relocare, în perioada 8 – 15 iulie 2022 Ambasada României la New Delhi nu va desfășura activități de lucru cu publicul la ghișeu (cetățeni români sau străini), fiind suspendate temporar toate serviciile consulare, inclusiv preluarea cererilor de viză, însă secția consulară a Ambasadei va continua să fie la dispoziția cetățenilor români pentru acordarea de asistență consulară în situații deosebite sau care prezintă un caracter de urgență, temeinic justificate, determinate de necesități deosebite (decese, accidente, acte solicitate de autoritățile locale în contextul pandemiei etc.). Pentru cazuri de urgență, cetățenii români sunt îndrumați să contacteze Ambasada României la New Delhi la numărul de telefon pentru urgențe consulare: 0091 81 30303444.
Informații suplimentare:
Măsurile privind îmbunătățirea condițiilor de muncă pentru personalul Ambasadei României la New Delhi vin în continuarea demersurilor extinse de reformă a activității consulare, proces demarat în anul 2020 din decizia ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu. Procesul de relocare a Ambasadei României la New Delhi vine și în întâmpinarea necesității de eficientizare a activității în domeniul vizelor în contextul dublării, pentru anul 2022, a contingentului anual de vize de angajare în muncă, misiunea diplomatică de la New Delhi înregistrând, la acest moment, cel mai mare număr de solicitări de vize de lungă ședere pentru angajare în muncă. De la începutul anului și până la 1 iulie 2022, secția consulară a Ambasadei României la New Delhi a primit și procesat peste 13.500 de cereri de vize, cele mai multe fiind de angajare în muncă.
Sursa: Precizări privind stadiul relocării sediului Ambasadei României la New Delhi