Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu l-a primit vineri, 7 octombrie 2022, pe Secretarul general din Ministerul Afacerilor Externe al Statului Qatar, dr. Ahmed bin Hassan Al Hammadi, cu ocazia vizitei oficialului qatarez la București.
În acest context, șeful diplomației române a subliniat importanța pe care România o acordă relațiilor bilaterale cu Statul Qatar și voința fermă a autorităților române de a consolida și diversifica cooperarea politică, economică și sectorială. Ministrul Bogdan Aurescu a salutat, cu această ocazie, calitatea relațiilor dintre cele două state, în special din perspectiva dialogului politico-diplomatic și a colaborării în cadrul organismelor internaționale.
Totodată, ministrul Bogdan Aurescu a arătat că, din perspectiva cooperării economice, pot fi fructificate oportunități în domeniile IT&C, telecomunicații, energie verde, agricultură și conectivitate. În acest context, a încurajat realizarea de investiții qatareze în proiecte concrete de interes pe piața românească.
În plan regional, șeful diplomației române a pus accent pe evoluțiile strategice din vecinătatea României și a subliniat că agresiunea militară ilegală, neprovocată și nejustificată a Rusiei în Ucraina are un impact semnificativ asupra securității și stabilității Europei și a Orientului Mijlociu. S-a referit la consecințele globale ale războiului Rusiei contra Ucrainei și a prezentat eforturile României pentru gestionarea acestora și pentru sprijinirea refugiaților care au trecut granițele țării noastre, precum și măsurile pentru atenuarea efectelor crizei alimentare la nivel regional și internațional, evidențiind rolul relevant al țării noastre în facilitarea exportului de grâne din Ucraina.
Ministrul Bogdan Aurescu a apreciat poziționarea Qatarului în forurile multilaterale în favoarea prezervării dreptului internațional și a reafirmat importanța acțiunii coordonate a comunității internaționale în apărarea ordinii internaționale bazate pe reguli. De asemenea, a apreciat rolul de mediator al Qatarului în cadrul unor procese importante de soluționare a conflictelor din Orientul Mijlociu și Africa, subliniind că securitatea acestui spațiu și securitatea europeană sunt interdependente.
Totodată, a apreciat eforturile substanțiale ale autorităților qatareze pentru buna pregătire a Campionatului Mondial de Fotbal FIFA 2022, care va avea loc la Doha, în perioada 20 noiembrie -18 decembrie.
Vizita la București, la 7 octombrie 2022, a secretarului general dr. Ahmed bin Hassan Al Hammadi a inclus și co-prezidarea, împreună cu secretarul de stat pentru afaceri globale și strategii diplomatice din MAE român, Traian Hristea, a celei de-a doua sesiuni de consultări politico-diplomatice bilaterale.
Discuțiile s-au concentrat, de o manieră detaliată și aplicată, asupra stadiului și perspectivelor cooperării bilaterale, consolidării cadrului juridic bilateral în domeniile cu potențial real de dezvoltare. În acest context, cei doi interlocutori au analizat oportunitatea creării unui cadru instituțional adecvat, care să faciliteze dialogul multisectorial la nivel guvernamental și al mediilor de afaceri. Ambele părți au salutat perspectivele favorabile eliminării obligativității deținerii de vize pentru cetățenii qatarezi care călătoresc în spațiul european. Oficialul qatarez a mulțumit României pentru eforturile de consolidare a unei abordări strategice a UE față de zona Golfului.
Cei doi oficiali au avut și un schimb de opinii pe subiecte regionale și internaționale de actualitate, secretarul general dr. Ahmed bin Hassan Al Hammadi prezentând evaluări qatareze în dosarele Afganistan și Siria. Secretarul de stat român s-a referit la cele mai recente evoluții din Ucraina și a prezentat eforturile multidimensionale ale României în sprijinul Kievului și al refugiaților din Ucraina, precum și al combaterii unei crize alimentare globale.
Cu prilejul vizitei la București a secretarului general din Ministerul Afacerilor Externe al Statului Qatar, au fost semnate următoarele documente de cooperare bilaterală: Acordul privind dobândirea, pe bază de reciprocitate, a dreptului de proprietate asupra terenurilor pentru misiunile diplomatice și oficiilor consulare între Guvernul României și Guvernul Statului Qatar; Acordul de cooperare și schimb de știri între Agenția de Presă din Statul Qatar (QNA) și Agenția Națională de Presă din România (AGERPRES); Primul Program executiv în domeniile învățământului superior și cercetării științifice al Acordului de cooperare educațională, științifică și culturală dintre Guvernul României și Guvernul Statului Qatar.