Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu l-a primit miercuri, 28 septembrie 2022, pe Jose Fernandez, subsecretar de stat pentru creștere economică, energie și mediu, în cadrul Departamentului de Stat al SUA.

În cadrul discuției, ambii oficiali au subliniat nivelul foarte bun al relației bilaterale și profunzimea Parteneriatului Strategic, lansat în urmă cu 25 de ani. Întrevederea a fost un bun prilej pentru a fi abordate proiectele bilaterale în domeniul cooperării economice și al energiei, în special proiectele comune în domeniul energiei nucleare civile, aspecte privind securitatea alimentară și situația de securitate din vecinătate, cu implicațiile sale multidimensionale.

Cu referire la proiectele bilaterale în domeniul nuclear civil, respectiv, proiectul Cernavodă și proiectul Centralei cu reactoare modulare de mici dimensiuni (SMR), ministrul Bogdan Aurescu a evidențiat potențialul important al acestora pentru consolidarea securității energetice a României și, implicit, la nivel regional. Cei doi oficiali au abordat și perspectiva includerii sectorului eolian între prioritățile de cooperare bilaterală în domeniul energetic, ministrul Bogdan Aurescu subliniind faptul că investițiile în România constituie investiții în stabilitatea regională.

Ministrul Bogdan Aurescu a reiterat interesul și angajamentul ferm al României de a dezvolta cooperarea bilaterală și a evidențiat potențialul semnificativ în domeniul economic, inclusiv al schimburilor comerciale. Subsecretarul de stat Jose Fernandez a salutat angajamentul părții române și a subliniat, la rândul său, angajamentul SUA în acest sens și importanța intensificării cooperării economice bilaterale pentru aprofundarea Parteneriatului Strategic.

Referindu-se la rolul Mării Negre în economia globală, cu precădere în actualul climat regional, ministrul de externe Bogdan Aurescu a prezentat eforturile concrete ale României de susținere a Ucrainei, punctând contribuția țării noastre în facilitarea transportului de cereale din Ucraina. În context, a evidențiat, inclusiv cu referire la contactele avute cu prilejul Adunării Generale ONU săptămâna trecută, mai ales cu parteneri din Africa, necesitatea promovării cât mai eficiente în spațiile geografice dinafara Europei a unor mesaje clare privind responsabilitatea Rusiei în ceea ce privește impactul asupra lanțurilor globale de aprovizionare și combaterea, astfel, a dezinformării ruse.

Subsecretarul de stat Fernandez a remarcat implicarea și reușitele României în facilitarea transportului a peste 4 milioane tone de cereale din Ucraina. A subliniat că aceste acțiuni au contribuit la evitarea unei situații extrem de dificile din punctul de vedere al securității alimentare la nivel global. Totodată, a remarcat și mulțumit pentru sprijinul acordat de România Republicii Moldova în plan bilateral și la nivelul instituțiilor internaționale.

Cei doi oficiali au subliniat necesitatea unor eforturi și contribuții substanțiale și coordonate la nivel internațional pentru reconstrucția infrastructurii distruse în Ucraina. Au remarcat, de asemenea, impactul crizei energetice asupra Republicii Moldova, ministrul de externe român evidențiind importanța sprijinirii eforturilor acestui stat de identificare a unor soluții adecvate asigurării resurselor necesare.

În cadrul discuției au fost abordate și proiectele susținute de România în cadrul Inițiativei celor Trei Mări, ministrul Bogdan Aurescu subliniind – cu exemplificarea proiectului Rail2Sea – relevanța acestora pentru crearea infrastructurii necesare interconectării strategice a statelor din regiune, apreciind că acestea își vor demonstra valoarea pe termen lung, atât pentru stimularea dezvoltării economice, cât și pentru facilitarea mobilității militare pe Flancul Estic, și pledând pentru o implicare substanțială a SUA în realizarea acestora.

 

Sursa: Primirea de către ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a subsecretarului de stat pentru creștere economică, energie și mediu din cadrul Departamentului de Stat al SUA, Jose Fernandez