Secretarul de stat pentru afaceri europene Daniela Gîtman l-a primit miercuri, 4 mai 2022, pe ambasadorul agreat al Libiei la București, Monem Massoud Omar Abdulmuli, pentru prezentarea copiilor scrisorilor de acreditare.
Întrevederea a prilejuit un dialog cuprinzător cu privire la situația politică și de securitate din Libia, context în care oficialul român a reiterat susținerea față de consolidarea procesului politic de stabilizare din Libia, sub egida ONU și asumat de partea libiană, precum și pentru implementarea concluziilor Conferințelor internaționale de la Berlin și Paris privind Libia.
De asemenea, au fost trecute în revistă relațiile bilaterale româno-libiene, cu accent pe posibilitățile de dezvoltare a dialogului politico-diplomatic și de relansare a cooperării bilaterale, odată ce situația de securitate din Libia o va permite. Printre domeniile de interes comun identificate ca oportunități de dezvoltare a componentei economice a relației bilaterale figurează comerțul, construcțiile, exportul de hidrocarburi și educația. Partea română a reiterat interesul de a sprijini reconstrucția economică și transformarea instituțională a Libiei, ulterior identificării unei soluții viabile pentru reinstaurarea unei păci sustenabile în Libia și în regiune.
Cei doi interlocutori au avut, de asemenea, un schimb de opinii cu privire la evoluțiile din Ucraina, context în care partea română a subliniat aprecierea pentru conduita Libiei în cadrul ONU, autoritățile libiene alăturându-se statelor ce au votat pentru condamnarea agresiunii ilegale și nejustificate a Federație Ruse împotriva Ucrainei, respectiv suspendarea Federației Ruse din Consiliul Drepturilor Omului. Totodată, a fost evocată vizita ministrului afacerilor externe și al cooperării internaționale a Libiei, doamna Najla al-Mangoush, în data de 3 martie 2022, la București, ocazie cu care aceasta a exprimat mulțumiri autorităților române pentru sprijinul acordat în evacuarea cetățenilor libieni din Ucraina.
La finalul întrevederii, secretarul de stat Daniela Gîtman a exprimat încrederea că, pe perioada mandatului noului ambasador, relațiile româno-libiene vor beneficia de o intensificare a frecvenței contactelor diplomatice, subliniind sprijinul Ministerului Afacerilor Externe pentru astfel de demersuri.