Secretarul de stat pentru afaceri europene Daniela Gîtman l-a primit vineri, 30 septembrie 2022, pe ministrul adjunct pentru afaceri europene al Republicii Cehe, Marek Havrda.
În contextul exercitării de către Republica Cehă a Președinției Consiliului UE în acest semestru, cei doi oficiali au avut un schimb de vederi privind situația actuală de securitate regională, generată de războiul de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei și agravată de decizia anunțată în cursul acestei zile de președintele Putin cu privire la semnarea așa-ziselor „acorduri de intrare în componența Federației Ruse” a unor regiuni ucrainene aflate sub ocupația ilegală a trupelor ruse. Ambele părți au condamnat în termeni fără echivoc această nouă anexare teritorială ilegală care încalcă dreptul internațional și au reiterat sprijinul pentru integritatea teritorială a Ucrainei în granițele sale recunoscute internațional. În egală măsură, au subliniat imperativul continuării sprijinului acordat Ucrainei de către UE, statele membre și partenerii like minded.
Întrevederea a ocazionat, de asemenea, un schimb de opinii axat pe prioritățile înscrise pe agenda europeană, cu accent pe procesul de extindere a UE, dosarul energetic și proiectele actuale în materie de tranziție verde, respectiv discuțiile privind viitorul Europei, în lumina concluziilor Conferinței privind viitorul Europei, încheiată în primăvara acestui an.
Secretarul de stat Daniela Gîtman a subliniat că România sprijină eforturile Președinției cehe pentru identificarea unor soluții comune la provocările majore generate de războiul din Ucraina și consecințele sale în plan securitar, economic, energetic și umanitar. A reiterat susținerea României pentru aderarea la UE a noilor candidați din Vecinătatea Estică – Ucraina şi Republica Moldova, precum și a statelor din Balcanii de Vest, fiind evocată necesitatea promovării în continuare a unor măsuri concrete de sprijin în raport cu acestea. În context, partea română a trecut în revistă asistența bilaterală acordată Ucrainei de România, precum și rolul Platformei de Sprijin pentru Republica Moldova, respectiv inițiativa recentă a României de constituire a formatului trilateral de cooperare și dialog România-Ucraina-R. Moldova, a cărui primă reuniune a avut loc recent, la nivel de miniștri ai afacerilor externe, însoțiți de miniștrii cu competențe în domeniul energiei, la Odesa, în Ucraina.
Cele două părți au analizat stadiul actual al negocierilor privind tranziția climatică și energetică, cu accent pe pachetul legislativ Fit for 55 și planul RePowerEU, context în care partea română a exprimat susținerea pentru eforturile în curs ale Președinției cehe a Consiliului UE de agreare a unor soluții echilibrate și realiste privind planul RePowerEU, din dubla perspectivă a obiectivelor acestuia și a finanțării.
Totodată, părțile au reiterat importanța promovării de rezultate concrete pentru cetățeni în aplicarea politicilor europene, pornind de la așteptările exprimate în cadrul Conferinței privind viitorul Europei. A fost subliniată, de asemenea, necesitatea unei abordări pragmatice, care să contribuie la consolidarea coeziunii şi unității proiectului european.
În planul relațiilor bilaterale, secretarul de stat pentru afaceri europene a exprimat interesul pentru aprofundarea dialogului politic româno-ceh și a evidențiat importanță extinderii cooperării în domeniul economic, prin dezvoltarea investițiilor reciproce și diversificarea exporturilor, evocând premisele pozitive pe care le generează faptul că schimburile comerciale bilaterale au atins, în 2021, nivelul record de 5,1 miliarde de euro.
La finalul discuțiilor, secretarul de stat Daniela Gîtman a mulțumit Președinției cehe a Consiliului pentru plasarea dosarului privind extinderea spațiului Schengen între prioritățile mandatului său, precum și pentru susținerea acordată eforturilor României în dialogul cu partenerii europeni pe acest subiect.