Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească, pe cale aeriană, înspre și dinspre Regatul Spaniei, că mai multe organizații sindicale au anunțat o grevă a însoțitorilor de zbor ai companiei aeriene EASYJET, în intervalele de timp cuprinse între 1 – 3, 15 – 17 și 29 – 31 iulie 2022, pe toate intervalele orare, la cele 3 baze situate în Barcelona, Palma de Mallorca și Málaga. În acest context, pot exista blocaje majore ale curselor aeriene operate de compania vizată.
În vederea prevenirii unor situaţii neplăcute pe durata călătoriei în străinătate, Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români să se informeze din timp cu privire la situația zborurilor contractate, consultând paginile de Internet de specialitate și oficiale și/sau contactând direct operatorul de zbor.
Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Consulatului General al Românei la Madrid la +34 91.734.4004, apelul fiind redirecționat către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.
Totodată, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție și următoarele linii telefonice de permanență, în funcție de regiune:
Consulatul General al Românei la Madrid: +34 669.362.202 Consulatul General Barcelona: +34 661.547.853 Consulatul General Sevilla: +34 648.212.169 Consulatul General Bilbao: +34 608.956.278 Consulatul Castellon de la Plana: +34 677.842.467 Consulatul Ciudad Real: +34 609.513.790 Consulatul Zaragoza: +34 663.814.474 Consulatul Almeria: +34 682.733.408 Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet: https://www.easyjet.com/en, http://madrid.mae.ro, www.mae.ro şi reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația „Călătorește în siguranță” (http://www.mae.ro/app_cs) care oferă informații și sfaturi de călătorie.
Sursa: Regatul Spaniei – Greva însoțitorilor de zbor ai companiei EASYJET