Secretarul de stat pentru afaceri globale și strategii diplomatice Cornel Feruță a efectuat o vizită în Republica Chile, în perioada 23-24 mai 2022, pentru consultări politico-diplomatice.

Programul a cuprins primirea la ministrul relațiilor externe Antonia Urrejola Noguera, întrevederea cu ministrul economiei, dezvoltării şi turismului Nicolás Grau Veloso, precum şi o rundă de consultări politico-diplomatice cu vice-ministrul pentru politică externă Ximena Fuentes Torrijo şi alţi înalţi oficiali din Ministerul de Externe al Republicii Chile. 

În cadrul consultărilor politico-diplomatice au fost discutate aspecte referitoare la dinamica relațiilor româno-chiliene și a fost reiterată voinţa comună privind dezvoltarea și aprofundarea dialogului politic, inclusiv prin contacte directe la nivel înalt. Chile este un partener like-minded al României şi al UE în regiunea Americii Latine, iar discuţiile au vizat modalităţile de consolidare atât a relaţiilor bilaterale, cât şi a cooperării în formate multilaterale, în vederea promovării multilateralismului eficient şi a ordinii internaţionale bazate pe reguli. Agenda consultărilor a mai inclus teme de cooperare bilaterală economică și sectorială, ce vor fi aprofundate în perioada următoare. În context, oficialul român a reiterat sprijinul României pentru semnarea cât mai rapidă a Acordului modernizat de asociere UE-Chile.

La rândul său, partea chiliană a reiterat sprijinul pentru procesul de aderare a României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) şi a exprimat disponibilitatea de a oferi expertiză pe parcursul procesului de negociere.

Întrevederile au prilejuit un schimb aprofundat de opinii cu privire la evoluțiile recente din regiunea Mării Negre şi din America Latină.

 

Sursa: Vizita secretarului de stat pentru afaceri globale și strategii diplomatice Cornel Feruță în Republica Chile