După apariția unor mesaje scrise pe un monument din oraș, autoritățile din Castellon de la Plana au organizat o acțiune publică pentru sensibilizarea localnicilor cu privire la mesajele xenofobe, care îi jigneau pe români.
Primii care au denunțat prezența mesajelor xenofobe au fost chiar localnicii care au cerut autorităților locale să ia măsuri împotriva acestui tip de acțiuni necivice.
„Mi-e scârbă de români” – mesaje rasiste la Castellón
La evenimentul organizat sâmbătă, 10 septembrie, în parcul Ribalta din oraș au participat și reprezentanți ai comunității românești, printre care s-a numărat și Manuel Păduraru, consilier local din partea partidului Ciudadanos.
„La acțiunea organizată de un departament al Primăriei din Castellón, A.M.I.C.S. au fost convocați reprezentanți ai societății civile din oraș, din cadrul asociațiilor românești și de alte naționalități, au fost trimise invitații la consulatele existente în Comunitate și au fost invitați toți cetățenii să participe la această activitate. Din cadrul Consulatului României din Castellón au participat toți cei 4 consuli, în frunte cu domnul Dragoș Viorel Țigău, ministru plenipotențiar, șef al oficiului consular, iar din partea comunității românești au fost prezenți diferiți reprezentanți ai asociațiilor din oraș”, ne-a precizat consilierul local Manuel Păduraru, președintele Institutului Hispano-Rumano (Casa de Rumania), printr-un comunicat de presă.
Primăria orașului de pe litoralul Mării Mediterane a acționat la aproape o săptămână după apariția mesajelor calomnioase la adresa românilor și serviciile municipale au curățat monumentul din Parcul Ribalta.
Comunitatea românească din Castellón de la Plana a început să se formeze în anii 90 și numără acum aproximativ 17.000 de membri, reprezentând 10% din populația orașului.