#ComisiaEuropeana – În urmă cu un an, la sfârșitul lunii martie 2022, forțele armate ruse au pierdut bătălia pentru Kiev, care a început cu un atac aerian în primele ore ale zilei de 24 februarie. Dârza rezistență ucraineană a obligat trupele rusești să se retragă din orașul Bucha ca parte a unei retrageri mai ample din capitală. Imediat, au ieșit la ivealărelatări despre cadavrele care zăceau pe străzi. Multe erau ale civililor ucraineni uciși în urma unor execuții, cu mâinile legate la spate. Fotografii macabre au însoțit relatările martorilor locali. După masacru, mai multeanchete, inclusiv un raport detaliat al ONU, au stabilit culpabilitatea rusă pentru atacuri.
Ne propunem să examinăm aici ce s-a întâmplat după aceste ucideri. Ce tactici din manualul său a aplicat Kremlinul în încercarea de a deruta lumea, de a scăpa de responsabilitate și de a atenua impactul acestor crime cu adevărat oribile?
Aplicarea manualului Kremlinului: să ne amintim de MH-17Ceea ce s-a materializat a fost comportamentul standard al Kremlinului atunci când este prins în flagrant. Neagă, neagă, neagă. Învinovățește-i pe ceilalți. Crește miza cu povești la limita fanteziilor nebunești. Nu te scuza niciodată. Nu recunoaște niciodată. Nu te căi niciodată. Nu trage niciodată la răspundere agenții din teren. În schimb, născocește lucruri. În timp, propagandiștii pro-ruși au folosit minciuni neconvingătoare pentru a construi o arhitectură complexă de neadevăruri transparente.
Cel mai bun exemplu este pleiada de falsități distribuite după doborârea MH-17, avionul de linie malayisian distrus la 17 iulie 2014 de forțele ruse, omorând toate cele 298 persoane de la bord. La fel și încercările de mușamalizare ale Moscovei de după atacurile oribile asupra orașului Mariupol din primăvara anului 2022. Citiți relatarea noastră aici.
Spune orice și totul, zgomotosDiscursurile inițiale ale Kremlinului în legătură cu Bucha erau adesea contradictorii, aproape neglijente. Obiectivul probabil a fost să creeze cât mai mult zgomot posibil pentru a distrage atenția de la oroarea realității care ieșea la iveală în orașul situat la nord-vest de centrul Kievului.
În aprilie-mai 2022, canalele mediatice pro-Kremlin au susținut că sigur Ucraina a înscenat masacrul. Comentatorii mass-mediei de stat au afirmat însă și că Washingtonul, Londra și Bruxelles-ul l-au înscenat. Sau că directorul unui canal TV de muzică ucrainean este vinovatul.
Potrivit oficialilor, mass-mediei de stat și principalilor propagandiști ruși (a se vedea linkul aici), indiferent cine a fost autorul, masacrul este la fel de fals ca acuzațiile Occidentului referitoare la atacurile cu arme chimice ordonate de președintele sirian Bashar al-Assad. La fel de fals ca cel de la Srebrenița, înscenat, fără dovezi sau doar o minciună odioasă. Neagă, neagă, neagă.
Curând după aceea, canalele mediatice au început să difuzeze o nouă versiune a relatărilor despre MH-17, născocind pretinse „detalii tehnice” bizare pentru a crea iluzia unor cunoștințe aprofundate din interior. De această dată, s-a afirmat că lipsa sângelui și rigiditatea cadavrelor arată că victimele masacrului au fost ucise după ce rușii au plecat, la 30 martie. Chiar mai fantezist: cadavrele erau vii. Chipurile, cadavrele erau, în fapt, actori așezați pe străzi pentru fotografi, deoarece păreau că se mișcă. Sau corpurile, acum iarăși fără viață, erau ale ucrainenilor pro-ruși pe care forțele armate ucrainene i-au ucis când au intrat în oraș, prin execuții sau poate cu tiruri de artilerie.
Cadavrele ar putea însă să aparțină și „colaboratorilor” pro-ruși pe care naziștii pro-ucraineni i-au ucis cu ceva timp înainte. Poate că naziștii au pus cadavrele într-o pădure din apropiere de Irpin și le-au transportat mai apoi la Bucha pentru a le prezenta ca civili ucraineni uciși de Rusia. Sunteți derutați? Nu știți în cine să aveți încredere? Cine să știe?
Gata cu poveștile nebunești, să înceapă conspirațiaProblema cu dezinformarea este că mai multe povești, chiar dacă sunt contradictorii, sporesc sentimentul de confuzie sau neîncredere într-o explicație adevărată bine studiată și documentată. Mintea omului este curioasă și atrasă de scandaluri și zvonuri, căutând răspunsuri la ceea ce este lipsit de explicație. Așadar, manipulatorul abil continuă să adauge elemente care atrag atenția și distrag de la adevăr. Aparența de povești schimbătoare și contradictorii nu este întâmplătoare, ci intenționată.
Deseori, astfel de povești explorează universul teoriilor conspirației. Astfel, se deschid porțile pentru cei care caută motive mai profunde și ascunse din spatele problemelor și conflictului. Conspirația este înglobată în structura intrinsecă a multor manipulări pro-Kremlin în legătură cu majoritatea subiectelor politice. Consultați cele peste 1 700 de exemple de cazuri din baza noastră de date pentru a cerceta universul conspirațiilor.
Așadar, în aprilie 2022, canalele mediatice pro-Kremlin au oferit și motivele pentru care Ucraina ar înscena un spectacol fals atât de înfiorător folosind actori sau cadavre. Poate că a vrut să submineze un progres major în negocierile dintre Rusia și Ucraina? Sau să justifice noile sancțiuni împotriva Rusiei? Sau să distragă atenția de la filmările cu ucraineni care torturează prizonieri de război ruși? Sau de la laboratoarele biologice militare finanțate de SUA din Ucraina? Trebuie să fie ceva putred aici!
Minciuni, iar minciuni și urmașele lorCanalele de dezinformare ale Rusiei au difuzat prima generație de discursuri în aprilie și la începutul lunii mai 2022, transformându-le apoi într-o poveste potrivit căreia Rusia nu este capabilă să comită nicio crimă de război. Prin urmare, și dovezile altor crime sunt false. Ideea unui „fals Bucha” a devenit un model de discreditare pentru toate atrocitățile comise de trupele rusești.
Poate că sună perfid, dar există o anumită pretenție de „deținere a adevărului adevărat despre cele întâmplate la Bucha”. Acest lucru îi determină pe principalii propagandiști ruși, cum ar fi Vladimir Soloviov și alții, să treacă la ofensivă și să menționeze Bucha proactiv.Prin această tactică, criticii care menționează Bucha sau alte atrocități sunt etichetați ca fiind „rusofobi” – un alt truc clasic din manualul de stratageme al Kremlimului.
De exemplu, rachete rusești ar fi lovit un mall din orașul ucrainean Kremenchuk pe 27 iunie. Mass-media pro-Kremlin a respins relatările despre atac ca fiind o „provocare ucraineană similară cu cea de la Bucha”. În august, un comentator a susținut că Occidentul luptă împotriva Rusiei prin „operațiuni psihologice”, incluzând aici înscenarea „masacrului de la Bucha”.
În septembrie, Ucraina a lansat o contraofensivă dinspre Harkov, eliberând rapid teritoriile ocupate de Rusia. Moscova a avut dificultăți în a explica cum și de ce, dar au ieșit curând la iveală rapoarte despre gropile comune descoperite în apropiere de orașul eliberat Izium. Unele cadavre recuperate prezentau semne de tortură. Conform obiceiului, propagandiștii ruși au desconsiderat aceste rapoarte ca fiind „Bucha 2.0”.Noi am publicat o demontare a acestor afirmații.
Retragerea a fost un gest de bunăvoință și cine a spus că au fost uciși oameni?La începutul anului 2023, a debutat un alt discurs. Vizând în mare parte vorbitorii de limba spaniolă din America Latină și publicul vorbitor de limba franceză din Africa, acest discurs este o reiterare curățată a celor precedente, dar cu mai puține contradicții. Minciunile sunt, de asemenea, mai delirante.
Printre afirmații, discursul susține cu o mitomanie aproape impresionantă că soldații ruși nu au fost alungați din Bucha, ci au plecat din oraș ca un „gest de bunăvoință din partea Moscovei”. Afirmă, de asemenea, că autoritățile ucrainene nu au pus la dispoziție rapoarte medico-legale „detaliate și verificate” cu privire la decesele civililor, în pofida numeroaselorrapoartepe careechipele de legiști le-au scris sau le scriu.
Un trecut perfid pregătește terenul pentru și mai multe minciuniAni de zile, dacă nu chiar decenii întregi, dezinformarea pro-Kremlin și-a pregătit publicul național și străin pentru afirmația că Rusia nu este niciodată vinovată, ci este întotdeauna victima rusofobilor complotiști care încearcă să facă rău poporului rus, să îi denigreze istoria și să îi distrugă statul.
Data viitoare când este descoperită o atrocitate, fiți pregătiți pentru o furtună de dezinformări, păstrați-vă calmul și respingeți novlimba Kremlinului. Aduceți-vă aminte de Bucha. Vedeți o relatare vizuală succintă aici.
Sursa: Masacrul de la Bucha: diagrama unui an de negare din partea Kremlinului | via EUvsDisinfo