În prezent, în punctele de trecere a frontierei Nădlac și Nădlac II, în județul Arad, precum și PTF Petea și Urziceni. , județul Satu Mare, situate la granită cu Ungaria, se înregistrează o creștere a valorilor de trafic pe sensul de ieșire din România.
Au fost dispuse măsuri pentru suplimentarea personalului planificat la efectuarea formalităților de frontieră, precum și a arterelor de control deschise pe sensul de ieșire din țară.
Reamintim că la granița română-ungară, controlul de frontieră se efectuează în comun cu autoritățile din țara vecină, sens în care suplimentarea arterelor de control se realizează în acord cu și în funcție de personal alocat de Poliția Ungară. În acest sens, a fost luată legătura cu autorităţile maghiare pentru dispunerea unor măsuri comune de fluidizare a traficului.
În prezent în PTF Nădlac II, unul dintre cele mai tranzitate puncte de trecere a graniţei. cu Ungaria, se lucrează 4 artere de control pentru autoturisme, pe sensul de ieșire din țară, iar prin PTF Petea, formalitățile se derulează pe 5 artere la ieșirea din țară.
În continuare, recomandăm participanților la trafic tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la granită cu Ungaria, astfel încât să se evite apariția aglomerărilor:
- pe raza jud. Arad: PTF Nădlac, PTF Nădlac II, PTF Turnu, PTF Vărşand
- pe raza jud. Bihor: PTF Salonta, PTF Borş, PTF Borş II, PTF Valea lui Mihai, PTF Săcuieni;
- pe raza jud. Satu-Mare: PTF Urziceni și PTF Petea
- pe raza jud. Timiş: PTF Cenad
Informaţii privind situaţia punctelor de frontieră deschise traficului internaţional se regăsesc pe aplicaţia Trafic on-line care poate fi accesat la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/.