Marți, 15 Martie 2022
”Respectarea drepturilor consumatorilor reprezintă o preocupare constantă a instituțiilor statului, fie că vorbim despre alimente de strictă necesitate, energie, servicii financiare sau oricare alt produs.
Perioada complicată pe care o traversăm, marcată de suprapunerea crizelor energetice și sanitare, precum și de efectele agresiunii militare din Ucraina, subliniază cu atât mai mult nevoia autorităților statului de a se mobiliza pentru a-și proteja cetățenii.
Acțiunile instituțiilor responsabile, verificările și controalele au rolul de a preveni unele practici abuzive sau ilegale, în beneficiul consumatorilor, dar și al mediului privat care își desfășoară onest activitatea. Controalele începute în contextul creșterii prețurilor la carburant dovedesc acest lucru, motiv pentru care ele vor continua.
Statul român are obligația de a-și proteja cetățenii și economia, inclusiv prin măsuri care să contribuie la reașezarea pe baze sănătoase a consumului. Atitudinea orientată spre consumator, punerea pe piață a produselor de calitate la preț corect, oferirea de informații corecte și complete reprezintă factori decisivi pentru a depăși orice criză de încredere. Iar dialogul început de Guvernul României cu mediul privat și cu societatea civilă este o premisă solidă de la care plecăm pentru a oferi stabilitate socială și economică.
Este foarte important să înțelegem că nu doar instituțiile statului sunt parte a procesului de protejare a cetățeanului, ci este nevoie de implicarea directă a dumneavoastră, a cetățenilor, informându-vă corect și semnalând instituțiilor responsabile orice abuz.
Societatea civilă este un partener extrem de important al Guvernului României”.
Nicolae-Ionel Ciucă,
Prim-ministru al României
Sursa: Mesajul premierului Nicolae-Ionel Ciucă cu prilejul Zilei Mondiale a Drepturilor Consumatorului