null MF acordă ajutor de stat pentru investiții de peste 1 milion de euro, în 92 domenii de activitate eligibile Ministerul Finanțelor a elaborat actul normativ necesar îndeplinirii măsurilor guvernamentale din cadrul Programului Sprijin pentru România și propune o serie de modificări schemei de ajutor de stat nr. 807/2014 dedicată stimulării investițiilor cu impact major în economie. Scopul modificărilor este de a eficientiza direcționarea fondurilor publice către sectoarele care vor genera proiecte de investiții majore.

Totodată, prin modificările propuse, investițiile mai mari de 1 milion euro vor fi direcționate către 92 domenii de activitate, precum: industria prelucrătoare, construcții, HORECA, informații și comunicații, sănătate și asistență socială.

“Am continuat dialogul cu reprezentanții mediului de afaceri din România și am adaptat cerințele schemei de ajutor de stat la nevoile prezentate. Se va menține pragul inițial de 1 milion de euro pentru investițiile eligibile, pentru a finanța cât mai multe investiții și pentru a asigura un grad cât mai mare de dezvoltare“, a subliniat dl Adrian Câciu, ministrul Finanțelor.

Nivelul de finanțare prin intermediul schemei de ajutor de stat se stabilește în funcție de mărimea proiectului de investiții și regiunea geografică. Prin grila de punctaj propusă, sunt încurajate investițiile în zonele cele mai slab dezvoltate ale României. Durata sesiunilor de depunere a cererilor de acord pentru finanțare va fi de 30 zile lucrătoare, pentru a permite participarea unui număr cât mai mare de operatori economici, iar deschiderea sesiunilor de depunere va fi comunicată cu cel puțin 30 de zile lucrătoare înainte.

Proiectul de act normativ este publicat la rubrica Transparență decizională.

Informații fiscale și bilanțuri

Informaţii despre instituţii publice, agenţii economici, societăţi de asigurare, brokeri, ONG-uri.

Pentru modificarea informaţiilor referitoare la datele de identificare ale contribuabililor comercianţi (inregistraţi la ONRC), vă rugăm să vă adresaţi Oficiului Registrului Comerţului competent. După modificarea datelor de la Oficiul Registrului Comerţului, informaţiile se vor actualiza şi pe site-ul MFP.

Selecţie după Nume și județ:

Nume și județ

Selecţie după Codul Unic de Identificare:


Anunţuri acte administrative fiscale

Decizii emise în soluționarea contestațiilor


Informații utile

executii bugetare provizoriu

achizitii publice provizoriu

proiecte acte normative provizoriu

card reglementari contabile

proiecte digitalizare provizoriu

Cardlink Institutii public PrimaPagina

CardLink PrimaPagina Persoane fizice

buton transparenta bugetara 2

Citește mai multe
MF acordă ajutor de stat pentru investiții de peste 1 milion de euro, în 92 domenii de activitate eligibile