Guvernul României a făcut o tradiție din a nu-i lua în calcul pe românii din străinătate, pe care i-a recunoscut în mai multe rânduri ca fiind investitorul numărul 1 al țării noastre.

Niciun guvern nu a fost capabil până acum să sprijine diaspora, adică pe românii din străinătate, pentru ca aceasta să sprijine, la rândul ei, și mai mult România. Și spun asta pentru că, în orice țară, piatra angulară a societății și economiei este clasa de mijloc, iar la noi această categorie trăiește în străinătate.

Avantajul politicienilor români este acela că, deocamdată, emigrația românească continuă să fie atașată de țară. Românii se căsătoresc cu români, formează comunități peste tot unde merg și se gândesc la România, ba chiar se uită și la televiziunile românești. Dar acest lucru este pe cale să se schimbe.

După ce ai trăit 10, 15 sau 20 de ani într-o altă țară, după ce rămâi fără familie acasă și după ce ai fost tratat ca un rebut de societatea românească, urmează inevitabil deconectarea de la realitatea de acasă.
Da! O să vină curând momentul în care românii din străinătate nu se vor mai preocupa atât de viața lor din România, pentru că își vor da seama că nu se vor mai întoarce.

Când românii nu-și vor mai dori să se întoarcă, va începe adevărata criză a României. Câteva milioane de oameni, prigoniți de politicienii corupți și incapabili de la București, nu vor mai trimite bani, nu vor mai sta la cozi să voteze președinți și probabil că nu le va mai păsa.

Dacă este adevărat că românii din străinătate sunt investitorii de bază ai țării, guvernul ar trebui să facă mai multe pentru ei și pentru România. De vreo 10 ani, toți românii din diaspora sunt reprezentați de o instituție decorativă numită Departamentul de Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni, iar de vreo 3 ani încoace, și de un ministru delegat pentru diaspora.

Ambele instituții au bugete nesemnificative, personal minim și o importanță simbolică în guvern. Atât DPRRP, cât și ministrul delegat pentru românii de pretutindeni au rolul de a marca prezența diasporei în viața instituțională românească. Ambele instituții, care de fapt sunt una singură, au fost conduse până acum de tot felul de personaje fără proiecție politică majoră, au împărțit subvențiile după criterii politice sau pur subiective și nu au făcut practic nimic pentru diaspora.
Unul dintre miniștrii diasporei a ajuns la închisoare, iar ceilalți au avut mandate de câteva luni, marcate de schimbările frecvente de guvern din România ultimilor ani.

Penultimul ministru al românilor din afara țării a fost remaniat recent de premierul Dacian Cioloș pentru că mulți români din diaspora nu s-au înscris la vot, iar acest lucru ar putea provoca o adevărată criză la următoarele alegeri când secțiile vor fi mult mai puține, iar cozile la fel de prezente ca în 2014.

Ca să-și ascundă lipsa de eficiență sau de interes cu privire la noua lege pentru votul prin poștă, guvernul l-a demis pe Dan Stoenescu, înlocuindu-l cu Maria Ligor. Guvernul speră să scape astfel de responsabilitatea față de românii din străinătate după un an în care nu a fost în stare să facă o campanie de informare eficientă în diaspora.

Faptul că românii din diaspora sunt în continuare desconsiderați de guvernul României este confirmat și de faptul că noul ministru este un fost ambasador în Spania, care a fost incapabil să prevadă reactivarea restricțiilor de muncă pentru români în 22 iulie 2011. Maria Ligor a fost ambasadorul care nu a știut să evite această situație, cu toate că se laudă cu o decorație primită de la Regele Spaniei, care o fi fost pentru servicii aduse Spaniei, nicidecum românilor.

Așadar, politica românească, fie ea a lui Cioloș, Ponta sau Iohannis, continuă să fie surdă și oarbă, dar confortabilă în propria incompetență, protejată de lipsa de interes a românilor față de ceea ce fac proprii aleși.

Un guvern cu adevărat tehnocrat ar vedea numaidecât potențialul uman și economic al diasporei, mai ales dacă ar acționa în interesul general al românilor!