Opinia publică spaniolă este șocată de faptul că o româncă, minoră de 11 ani, a fost vândută cu 17.000 de euro de părinții săi printr-un ritual de căsătorie.
Părinţii sunt cetăţeni români, din Sevilla, și au primit suma de la o familie, tot de etnie romă din Valladolid, unde copila a ajuns să fie supusă unui tratament inuman.
„O persoană de 11 ani a fost cumpărată ca un obiect şi pusă la dispoziţia unei familii pentru a munci, a face curat şi pentru a fi abuzată sexual”, spune un responsabil al Guardia Civil din Valladolid, care a intervenit pentru oprirea abuzurilor asupra unei minore.
Copilul a fost, de fapt, vândut unei alte familii de cetăţeni români şi după ceremonia celebrată anul trecut în România, au ajuns în Valladolid.
Familia „soţului” a obligat-o să muncească la cules de cartofi şi struguri şi să întreţină relaţii sexuale cu acesta, iar dacă refuza era bătută. Timp de aproape un an, minora a fost victima agresiunilor.
Disperată, copila a sunat-o pe mama ei şi i-a cerut ajutorul. Aceasta le-a spus „cuscrilor” că îşi vrea fata înapoi, însă familia din Valladolid a cerut o despăgubire de 10000 de euro.
Pentru că nu avea bani, mama fetei a apelat la Guardia Civil din Sanlúcar la Mayor, care au început să caute minora cu ajutorul colegilor din Valladolid, în luna aprilie.
Calvarul fetei a luat sfârşit odată cu intervenţia autorităţilor, care au intervenit când copilul a fost trimis cu autobuzul de la Valladolid la Sevilla. Înainte de asta, însă, „soţul” i-a smuls cerceii din urechi, pentru a recupera o parte din banii pe care-i pretindea ca despăgubire de la familia ei.
Abuzatorii sunt reţinuţi, dar părinţii minorei vor fi judecaţi în stare de libertate. Acuzaţiile sunt trafic de persoane, abuzuri sexuale, agresiuni sexuale, violenţă de gen şi exploatare în muncă.