Miercuri, 12 Octombrie 2022
Galerie foto
Comunicat de presă
În săptămâna 10-14 octombrie 2022, experți ai Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) organizează la București, împreună cu instituții din aparatul de lucru al guvernului, workshop-uri și evenimente în cadrul unui proiect ce are ca scop îmbunătățirea capacității administrației publice centrale pe domenii precum dezvoltarea durabilă, digitalizare și guvernanță.
În cadrul acestor acțiuni, un rol important îl are Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Secretariatului General al Guvernului, care coordonează implementarea Strategiei Naționale de Dezvoltare Durabilă 2030.
„Au fost câteva zile importante pentru România și pentru Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă, în contextul misiunii de lucru Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică la București. Am demonstrat că rețeaua de nuclee de dezvoltare durabilă funcționează și am reușit să aducem numeroși participanți din instituții reprezentative la consultări. Colaborăm cu cel mai înalt for în materie de cooperare economică la nivel mondial încă de la înființare și avem 4 proiecte comune importante. Am obținut sprijinul OCDE în elaborarea Raportului Național Voluntar. De asemenea, profesia de expert în dezvoltare durabilă, introdusă în premieră în România, va fi promovată ca exemplu de bună practică în rândul țărilor membre Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică.”, a declarat consilierul de stat László Borbély, coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă.
Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă a organizat, împreună cu reprezentanții Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, seminarul în care a fost prezentat și validat raportul „Taking stock of progress in enhancing PCSD: Opportunities and challenges in implementing Romania’s National Action Plan (NAP) for the NSDS 2030”.
Experții OCDE au analizat modul în care Guvernul României a avansat, din perspectivă instituțională, în implementarea celor 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă ale Agendei 2030, în special prin folosirea instrumentelor legate de coerența politicilor publice pentru dezvoltare durabilă.
Concluziile raportului aduc în prim-plan atât rezultatele pozitive predominante, dar și provocările existente accentuate de multiplele crize majore din ultimii ani. O primă analiză a fost realizată de experții OCDE în anul 2020 iar rezultatele sunt disponibile în cadrul rapoartelor: „Romania: OECD Scan of Institutional Mechanisms to Deliver on the SDGs” și „SDG Budgeting in Romania”.
În cadrul misiunii, astăzi au avut loc și o serie de interviuri ale experților OCDE cu reprezentanți ai Secretariatului General al Guvernului, ai ministerelor, ai administrației prezidențiale și a altor instituții publice centrale relevante.
Consilierul de stat László Borbély a reiterat cu această ocazie importanța cooperării instituționale în adresarea problemelor ce țin de schimbările climatice, de transparentizarea bugetelor și de sprijinirea finanțării și achizițiilor verzi. “Ne-am consolidat poziția de hub regional pe dezvoltare durabilă aducând la masa de decizii toți actorii implicați și vom continua să facem asta prin toate pârghiile de care dispunem.”, a declarat coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă.
Sursa: Misiunea OCDE la București – stadiul implementării politicilor de dezvoltare durabilă în România