Astăzi, 5 aprilie, comisarul pentru vecinătate și extindere, Olivér Várhelyi, a anunțat acordarea unei sume suplimentare de 53 de milioane EUR pentru a ajuta Republica Moldova să facă față repercusiunilor multiple ale agresiunii militare ruse împotriva Ucrainei. Această sumă va fi acordată sub forma unui program de sprijin bugetar care urmează să fie furnizat cât mai rapid posibil.
Anunțul a fost făcut în cadrul Conferinței ministeriale de la Berlin de lansare a Platformei de sprijin pentru Moldova. Instituită de Germania, Franța și România, platforma reunește statele membre ale UE, țările G7, partenerii internaționali și țările care împărtășesc aceeași viziune pentru a mobiliza un sprijin internațional imediat și concret pentru a ajuta Moldova să facă față situației actuale.
Comisarul pentru vecinătate și extindere, Olivér Várhelyi, a declarat: „UE este alături de Moldova în aceste vremuri dificile. Așa cum demonstrează pachetul nostru suplimentar, continuăm să oferim sprijin pentru a ajuta țara să facă față atât impactului grav al războiului Rusiei împotriva Ucrainei, cât și al actualei crize provocate de pandemia de COVID-19 și al crizei energetice. Solidaritatea europeană cu Moldova este mai puternică decât oricând.”
Acest sprijin bugetar în valoare de 53 de milioane EUR vine în completarea asistenței de urgență deja acordate de UE Moldovei, care include:
150 de milioane EUR reprezentând Programul de asistență macrofinanciară care urmează să fie plătit în lunile următoare.8 milioane EUR sub formă de asistență umanitară, pentru a furniza sprijin de urgență la punctele de trecere a frontierei, în punctele de tranzit și la centrele de primire, precum și pentru a asigura condiții de viață de bază refugiaților strămutați în prezent în Moldova.15 milioane EUR pentru a sprijini atât prelucrarea cu demnitate și eficiență a cererilor pentru refugiați, cât și tranzitul și repatrierea în condiții de siguranță ale cetățenilor țărilor terțe, în strânsă colaborare cu Organizația Internațională pentru Migrație (OIM).15 milioane EUR pentru a sprijini misiunea de asistență la frontieră a UE (EUBAM). Misiunea și-a redirecționat recent activitățile pentru a asista polițiștii de frontieră moldoveni să gestioneze sosirea refugiaților. Misiunea va colabora strâns cu Frontex, care își intensifică desfășurarea în țară, în urma Acordului privind statutul referitor la cooperarea Frontex în materie de gestionare a frontierelor, semnat la 17 martie 2022 de către UE și autoritățile moldovene.Prin intermediul mecanismului de protecție civilă, 18 țări (17 state membre plus Norvegia) au oferit cantități mari de articole pentru adăposturi, aprovizionare cu energie și asistență medicală. Și Comisia a mobilizat echipamente medicale din stocurile medicale ale rescEU aflate în Ungaria și în Țările de Jos.Pe lângă gestionarea crizei, UE continuă să sprijine recuperarea pe termen lung și reziliența Moldovei, în special prin intermediul planului economic și de investiții din cadrul Parteneriatului estic, care vizează să mobilizeze aproximativ 3,4 miliarde EUR sub formă de investiții publice și private pentru cinci direcții emblematice: sprijin pentru IMM-uri, facilitarea comerțului, eficiența energetică, conectivitate și dezvoltarea capitalului uman. Săptămâna trecută, Banca Europeană de Investiții și Moldova au convenit asupra unui împrumut în valoare de 150 de milioane EUR pentru conectarea Moldovei la rețeaua TEN-T.
Context
Începând cu 24 februarie 2022, agresiunea militară neprovocată și nejustificată a Rusiei împotriva Ucrainei a avut consecințe devastatoare, în special pentru poporul ucrainean. Patru milioane de refugiați au fugit de război, ceea ce a reprezentat și o provocare clară pentru țările învecinate. De la începutul agresiunii, Moldova a primit un număr mare de persoane refugiate din calea bombelor rusești. Cu o sută de mii de refugiați din Ucraina care se află în prezent în Moldova, aceasta este țara cu cei mai mulți refugiați pe locuitor, fiind în același timp nevoită să gestioneze de două ori mai mulți refugiați care tranzitează teritoriul său.
Conferința ministerială de astăzi a Platformei de sprijin pentru Moldova a fost organizată de Germania și a avut loc la Berlin. Conferința a lansat Platforma internațională de sprijin pentru Moldova, o inițiativă prezentată de Germania, Franța și România și sprijinită de partenerii din G7, de instituțiile internaționale și de partenerii internaționali, care vizează mobilizarea unui sprijin internațional imediat și concret pentru a ajuta Moldova să facă față situației actuale.
Pentru informații suplimentare
Solidaritatea UE cu Republica Moldova
Sursa: Moldova: UE își intensifică sprijinul cu o sumă suplimentară de 53 de milioane EUR