Acestea acoperă mai multe reforme care contribuie la tranziția digitală, precum și reforme în domeniile mobilității sustenabile, decarbonizării, auditului și controlului, educației și sănătății, precum și etapele preliminare ale reformei fiscale și ale reformei pensiilor.
Sunt incluse, de asemenea, măsuri de sprijinire a întreprinderilor și de asigurare a bunei guvernanțe a țării. La fel ca în cazul tuturor statelor membre, plățile efectuate în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență (MRR) – instrumentul-cheie al NextGenerationEU – au la bază performanțele și depind de implementarea de către România a investițiilor și a reformelor prezentate în planul său de redresare și reziliență.
La 31 mai 2022, România a transmis Comisiei o cerere de plată bazată pe îndeplinirea celor 14 obiective de etapă stabilite în decizia de punere în aplicare a Consiliului pentru prima tranșă.
La 15 septembrie 2022, Comisia a aprobat o evaluare preliminară pozitivă a cererii de plată a României. Avizul favorabil al Comitetului economic și financiar privind cererea de plată a pregătit terenul pentru adoptarea de către Comisie a unei decizii finale privind plata fondurilor.
Planul general de redresare și reziliență al României va fi finanțat cu 12,1 miliarde EUR sub formă de granturi și 14,9 miliarde EUR sub formă de împrumuturi. Cuantumurile plăților efectuate către statele membre sunt publicate în Tabloul de bord privind redresarea și reziliența, care prezintă progresele înregistrate în implementarea Mecanismului de redresare și reziliență în ansamblu și a planurilor individuale de redresare și reziliență.
Mai multe informații cu privire la procesul de solicitare a plății prin Mecanismul de redresare și reziliență sunt disponibile în prezentul document de întrebări și răspunsuri.
Mai multe informații cu privire la Planul de redresare și reziliență al României sunt disponibile aici.