Aprenda rumano en una hora… Pruebe un bocata de… literatura rumana!„, aşa sună îndemnul Institutului Cultural Român adresat iubitorilor de carte din Madrid, care sunt invitaţi să înveţe „româneşte într-o oră” şi să guste un pic de literatură română. Institutul Cultural Român Madrid participă pe 23 aprilie la marea petrecere urbană „Noaptea cărţilor / La Noche de los Libros„, unul dintre cele mai importante evenimente culturale de la Madrid, la care iau parte majoritatea instituţiilor culturale importante din capitala Spaniei, bibliotecile, librăriile, muzeele, centrele culturale şi universităţile.

 

ICR Madrid îşi va deschide porţile în seara de vineri, 23 aprilie, începând cu ora 19:00, pentru publicul madrilen şi pentru toţi cei care vor dori să încerce să înveţe româneşte… într-o oră. „Este vorba despre trei serii de cursuri gratuite de limba română, pe parcursul cărora participanţii vor putea să înveţe câteva expresii româneşti, câteva lucruri despre istoria limbii române şi, sperăm, vor pleca cu dorinţa de a învăţa în continuare o limbă romanică atât de apropiată de spaniolă. De asemenea, până la miezul nopţii va fi deschisă la sediul Institutului o librărie de unde vor putea fi cumpărate cărţi româneşti traduse în limba spaniolă şi publicate de edituri din Spania (peste 40 de titluri)„, precizează ICR-ul într-un comunicat de presă.

Noua echipă de la ICR Madrid îşi aşteaptă astfel oaspeţii, să guste pe îndelete câteva mostre de literatură şi de limbă română, în mijlocul unei petreceri urbane în care Madridul se transformă într-un oraş al cărţilor, iar ICR Madrid într-un punct de interes cultural pe o hartă bogată şi diversă.