Trei agenți ai poliției regionale din Valencia au scos un nou-născut dintr-un container de gunoi din localitate după ce au fost alertați de o pereche de cetățeni români.
Bebelușul avea încă o porțiune a cordonului ombilical, după cum au informat responsabili de la Serviciul de Urgență din Comunitatea Valenciana, și a fost dus imediat la spitalul La Fe din Valencia.
Salvarea s-a produs la scurt timp după ce doi români, care se aflau în preajma unui container de gunoi, au auzit plânsete de copil și au sunat imediat la 112.
„Am venit în grabă și adevărul este că nu ne așteptam să găsim un copil nou-născut, ci cu totul altceva. Am văzut la fund o geantă roșie, pe care am scos-o cu grijă și după ce ne-am uitat am văzut că era un bebeluș care se mișca”, relatează, potrivit 20 Minutos, unul dintre polițiștii care au participat la acțiune.
Două motociclete ale poliției au deschis drumul mașinii care a dus copilașul la Urgența Spitalului La Fe, în doar 4 minute.
După ce a primit primele îngrijiri, medicii au transmis că nou-născutul se afla acum in afara oricărui pericol.