Având în vedere succesul ultimelor două ediții, care au primit peste 3 000 de candidaturi din toate statele membre ale UE, concursul din 2023 va acorda premii pentru 15 inițiative exemplare care stabilesc o legătură între durabilitate, estetică și incluziune – cele trei valori fundamentale ale noului Bauhaus european. În contextul Anului european al competențelor, ediția din acest an va avea o componentă axată pe educație și învățare. Pentru prima dată, vor fi binevenite și candidaturile pentru proiecte și concepte din Balcanii de Vest. La fel ca anul trecut, vor exista premii specifice pentru persoanele cu vârsta sub 30 de ani. Candidaturile se primesc până la data de 31 ianuarie 2023, orele 19:00 CET.
Premiile din 2023 vor recompensa proiecte existente, precum și concepte dezvoltate de tinere talente în patru categorii:
reconectarea cu naturaredobândirea sentimentului de apartenențăprioritizarea locurilor și a persoanelor care au cea mai mare nevoienecesitatea unei gândiri pe termen lung, care să țină seama de ciclul de viață în ecosistemul industrialÎn fiecare categorie, candidații pot alege între trei componente paralele ale concursului:
Componenta A: „Campionii noului Bauhaus european”, dedicată proiectelor existente și finalizate cu rezultate clare și pozitive.Componenta B: „Staruri în devenire ale noului Bauhaus european”, dedicată conceptelor prezentate de tinere talente cu vârste de până în 30 de ani. Conceptele se pot afla în diferite stadii de dezvoltare, de la idei cu un plan clar până la nivelul de prototip.Componenta C: „Campionii noului Bauhaus european în domeniul educației”, dedicată inițiativelor axate pe educație și pe învățare. Sunt eligibile atât proiectele finalizate, cât și inițiativele cu un nivel minim de maturitate.Premiile 2023 vor fi acordate unui număr de 15 câștigători, care vor primi un premiu în valoare de până la 30 000 EUR, precum și un pachet de comunicare pentru a-i ajuta să își dezvolte și să își promoveze în continuare proiectele și conceptele.
Procedura de prezentare a candidaturilor
Candidații de toate naționalitățile și din toate mediile sunt bineveniți dacă proiectele și conceptele lor sunt puse în aplicare în UE sau în Balcanii de Vest. Aceștia ar trebui să își depună candidaturile prin intermediul site-ului oficial dedicat premiilor NBE.
Toate detaliile privind procesul de depunere a candidaturilor sunt incluse în ghidul solicitanților, disponibil în toate limbile UE și ale Balcanilor de Vest.
Context
Noul Bauhaus european este o inițiativă creativă și interdisciplinară care conectează Pactul verde european la experiențele și la spațiile noastre de viață. Inițiativa îndeamnă toți europenii să își imagineze și să construiască împreună un viitor durabil și favorabil incluziunii, care să fie frumos pentru ochi, minți și suflete.
Lansat de președinta von der Leyen cu ocazia discursului său din 2020 privind starea Uniunii, noul Bauhaus european a fost proiectat în comun cu mii de oameni și de organizații din întreaga Europă și din afara ei.
Pentru informații suplimentare
Întrebări și răspunsuri
Ghidul solicitanților în toate limbile UE și ale Balcanilor de Vest
Pagina web a premiilor
Pagina noului Bauhaus european
Comunicarea Comisiei privind noul Bauhaus european
Sursa: Noul Bauhaus european: încep înscrierile pentru premiile pe 2023