Comisia Europeană a încheiat astăzi, 12 ianuarie, discuțiile preliminare cu compania farmaceutică Valneva în vederea achiziționării potențialului vaccin împotriva COVID-19 produs de aceasta. Contractul avut în vedere cu Valneva ar urma să ofere tuturor statelor membre ale UE posibilitatea de a achiziționa împreună 30 de milioane de doze, cu opțiunea de a achiziționa până la 30 de milioane de doze suplimentare.
12/01/2021
Discuțiile preliminare cu Valneva finalizate astăzi vin în completarea unui portofoliu vast deja asigurat de vaccinuri care urmează să fie produse în Europa, incluzând contractele deja semnate cu AstraZeneca, Sanofi-GSK, Janssen Pharmaceutica NV, BioNtech-Pfizer, CureVac și Moderna, precum și discuțiile preliminare încheiate cu Novavax. Acest portofoliu diversificat de vaccinuri va asigura faptul că Europa este bine pregătită pentru vaccinare, odată ce vaccinurile s-au dovedit a fi sigure și eficace, așa cum este deja cazul pentru cele produse de BioNTech/Pfizer și Moderna, autorizate recent în UE. Statele membre pot decide să doneze vaccinurile unor țări cu venituri medii și mici sau să le redirecționeze către alte țări europene.
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat: „Deoarece pandemia de COVID-19 continuă să evolueze în Europa și în întreaga lume, este mai important ca oricând ca toate statele membre să aibă acces la cel mai larg posibil portofoliu de vaccinuri pentru a contribui la protejarea cetățenilor din Europa și din afara acesteia. Pasul de astăzi în direcția ajungerii la un acord cu Valneva completează portofoliul de vaccinuri al UE și demonstrează angajamentul Comisiei de a pune capăt pandemiei.”
Stella Kyriakides, comisarul pentru sănătate și siguranță alimentară, a declarat: „Acest al optulea vaccin se adaugă la gama deja largă și diversificată de vaccinuri din portofoliul nostru. Procedând astfel, putem spori la maximum șansele ca toți cetățenii să aibă acces la vaccinuri sigure și eficace până la sfârșitul anului 2021. Toate statele membre și-au început campaniile de vaccinare și vor începe să primească un număr din ce în ce mai mare de doze pentru a-și acoperi toate nevoile în cursul acestui an.”
Valneva este o companie europeană de biotehnologie care creează un vaccin cu virus inactivat. Aceasta este o tehnologie tradițională de producere a vaccinurilor, utilizată timp de 60-70 ani, cu metode consacrate și un nivel înalt de siguranță. Majoritatea vaccinurilor antigripale și multe vaccinuri pentru copii utilizează această tehnologie. În prezent, acesta este singurul vaccin cu virus inactivat împotriva COVID-19 aflat în stadiul de studii clinice intervenționale în Europa.
Comisia, cu sprijinul statelor membre, a luat decizia de a sprijini acest vaccin pe baza unei evaluări științifice temeinice, a tehnologiei utilizate, a experienței companiei în crearea de vaccinuri și a capacității sale de producție pentru a aproviziona toate statele membre ale UE.
Context
La 17 iunie, Comisia Europeană a prezentat o strategie europeană de accelerare a creării, producerii și punerii la dispoziție pe scară largă a unor vaccinuri eficace și sigure împotriva COVID-19. În schimbul dreptului de a cumpăra un anumit număr de doze de vaccin într-un anumit interval de timp, Comisia finanțează o parte din costurile inițiale suportate de producătorii de vaccinuri sub forma unor acorduri preliminare de achiziție. Finanțarea acordată este considerată un acont pentru vaccinurile care vor fi cumpărate efectiv de statele membre.
Având în vedere faptul că decizia de a investi în crearea unui vaccin anti-COVID-19 este deosebit de riscantă pentru companiile de profil, din cauza costului mare și a ratei mari de eșec, aceste acorduri vor permite așadar realizarea unor investiții care, în caz contrar, nu ar putea fi efectuate.
După ce s-au dovedit a fi sigure și eficace și după ce au obținut autorizația de introducere pe piață din partea Agenției Europene pentru Medicamente, vaccinurile trebuie să fie rapid distribuite și puse la dispoziție pe scară largă în întreaga Europă. La 15 octombrie, Comisia a stabilit principalele etape pe care statele membre trebuie să le urmeze pentru a fi pe deplin pregătite, printre care elaborarea de strategii naționale de vaccinare. Comisia instituie în prezent un cadru comun de raportare și o platformă de monitorizare a eficacității strategiilor naționale de vaccinare și a adoptat acțiuni suplimentare pentru a consolida măsurile de pregătire și de răspuns la nivelul UE, precum și o strategie de protecție împotriva COVID-19 în cursul iernii, oferind sprijin suplimentar statelor membre în vederea distribuirii vaccinurilor.
Comisia s-a angajat, de asemenea, să asigure faptul că oricine are nevoie de un vaccin îl poate obține, oriunde în lume, nu doar în Europa. Nimeni nu va fi în siguranță până când nu vom fi cu toții în siguranță. Acesta este motivul pentru care, începând cu 4 mai 2020, Comisia a atras aproape 16 miliarde EUR în cadrul răspunsului mondial la criza cauzată de noul coronavirusCăutați traducerile disponibile pentru linkul precedentEN•••, acțiunea globală pentru a asigura accesul universal la teste, tratamente și vaccinuri împotriva noului coronavirus și redresarea economică globală, și a confirmat interesul ei de a participa la mecanismul COVAX pentru a asigura un acces echitabil la vaccinurile anti-COVID-19, la prețuri accesibile, oriunde în lume. Ca parte a efortului „Echipei Europa”, Comisia a anunțat o contribuție de 400 de milioane EUR sub formă de garanții și alte 100 de milioane EUR sub formă de granturi, pentru a sprijini mecanismul COVAX și obiectivele acestuia în contextul răspunsului mondial la criza cauzată de noul coronavirus. Această sumă de 500 de milioane EUR din bugetul UE, combinată cu contribuții din partea statelor membre ale UE și a BEI, va reprezenta o contribuție esențială la mecanismul COVAX pentru ca peste un miliard de doze de vaccin să fie puse la dispoziția persoanelor din țările cu venituri mici și medii până la sfârșitul anului 2021.