#ComisiaEuropeana – Astăzi, 25 octombrie, Comisia a adoptat o nouă comunicare privind consolidarea spațiului administrativ european[1] (ComPAct), care propune acțiuni concrete pentru a ajuta administrațiile publice să răspundă nevoilor cetățenilor și întreprinderilor din întreaga Europă.

ComPAct este primul set cuprinzător de acțiuni adoptat vreodată de Comisie pentru a sprijini modernizarea administrațiilor naționale și pentru a consolida colaborarea transnațională a acestora, astfel încât să poată aborda împreună provocări comune.

Administrațiile publice naționale, regionale și locale eficace sunt esențiale pentru realizarea priorităților UE și naționale pe teren, pentru punerea în aplicare a politicilor și reformelor care aduc beneficii atât cetățenilor, cât și întreprinderilor și pentru canalizarea investițiilor strategice către tranziția verde și tranziția digitală. Acestea sunt un factor important pentru creșterea competitivității în întreaga UE.

O mai bună punere în aplicare a politicilor UE și o performanță administrativă mai eficace vor răspunde așteptărilor cetățenilor europeni în ceea ce privește reducerea birocrației și creșterea transparenței și ar putea duce la economii de miliarde de euro anual pentru cetățenii și întreprinderile din UE.

Comunicarea de astăzi recunoaște, de asemenea, presiunile cu care se confruntă administrațiile publice din cauza șocurilor externe, a dificultăților de recrutare și de atragere a talentelor și de consolidare a expertizei pe teme din ce în ce mai complexe, cum ar fi tranziția verde și tranziția digitală. Realizarea unei agende politice atât de dificile se bazează pe administrații publice adaptabile la toate nivelurile în statele membre.

Acțiuni-cheie propuse

Ca răspuns la solicitările statelor membre, ale Parlamentului European și ale Comitetului Regiunilor de a promova cooperarea și dialogul politic și de a îmbunătăți capacitatea și calitatea administrațiilor publice la nivel național, regional și local, Comisia propune 25 de acțiuni:

încurajarea cooperării între administrațiile publice pentru a se pregăti pentru provocările actuale și viitoare (Pilonul 1 – Agenda pentru competențe în domeniul administrației publice). De exemplu, schimbul de cooperare în domeniul administrației publice (PACE) permite mobilitatea funcționarilor publici europeni în toate statele membre pentru a face schimb de cunoștințe și de bune practici;consolidarea capacității administrațiilor publice pentru transformarea lor digitală (Pilonul 2 – Capacitatea pentru deceniul digital al Europei). De exemplu, ComPAct va spori disponibilitatea administrațiilor publice de a integra tehnologiile de inteligență artificială în operațiunile lor (de exemplu, audit, achiziții publice) într-un mod sigur și fiabil;consolidarea capacității administrațiilor publice de a conduce transformarea verde și a consolida reziliența (Pilonul 3 – Capacitatea de a conduce tranziția verde). De exemplu, ComPAct va sprijini administrațiile publice în evaluarea și reducerea amprentei lor de carbon organizaționale.În plus, ComPAct propune un set comun de principii generale [2] în vederea unor administrații publice foarte performante.

Comisia va pune în aplicare acțiunile în primul rând prin intermediul Instrumentului de sprijin tehnic (IST) și al altor fonduri UE disponibile, cum ar fi programul Europa digitală, și va colabora cu toate statele membre și cu părțile interesate pentru a asigura utilizarea lor. Comisia va prezenta un raport privind punerea în aplicare a ComPAct în conformitate cu cerințele de raportare prevăzute de IST.

Statele membre pot participa la ComPAct în ritmul lor și în funcție de nevoile și structura lor instituțională. Instrumentele, metodologiile, sprijinul reciproc și schimburile de bune practici promovate vor ajuta statele membre să învețe unele de la altele, să inoveze și să îmbunătățească eficacitatea administrației lor publice.

Context

Administrațiile publice de la nivel național, regional și local sunt responsabile de asigurarea unei gestionări solide și sustenabile a bugetelor UE și naționale. Acestea sunt esențiale pentru conceperea și punerea în aplicare a reformelor și a investițiilor, inclusiv în cadrul planurilor naționale de redresare și reziliență și al strategiilor de dezvoltare regională.

La 29 aprilie 2021, Comisia a adoptat documentul său de lucru al serviciilor pentru a sprijini administrațiile publice din statele membre în vederea realizării de reforme. Acesta precizează importanța administrațiilor publice în îndeplinirea obiectivelor UE și experiența Comisiei în a le ajuta să își consolideze capacitățile.

La 17 decembrie 2021 a fost înființat Grupul de experți privind administrația publică și guvernanța. Grupul de experți este o platformă de dialog între Comisie și reprezentanții statelor membre, al cărei obiectiv principal este de a identifica provocările comune și de a propune, în calitate de administrație unită, abordări inovatoare.

Informații suplimentare

Comunicare privind consolidarea spațiului administrativ european (ComPAct)

ComPAct – Întrebări și răspunsuri

Eurobarometru – Înțelegerea opiniilor europenilor cu privire la nevoile în materie de reforme

Instrumentul de sprijin tehnic (IST)

Direcția Generală Sprijin pentru Reforme Structurale

Elaborarea politicilor în materie de administrație publică și guvernanță

@ElisaFerreiraEC

[1] Termen utilizat pentru a descrie o convergență tot mai mare a practicilor administrative între statele membre, bazată pe valori și principii comune.

[2] Pe baza principiilor administrației publice, SIGMA (colaborare între UE și OCDE).

Sursa: O Europă care sprijină: către o administrație publică modernă și eficace