#ComisiaEuropeana – Deși armata rusă este ocupată pe deplin cu invazia în Ucraina, războiul psihologic practicat de Kremlin pune presiune în continuare pe Republica Moldova. În ultimele săptămâni, am văzut o escaladare a acuzațiilor manipulatoare ale Kremlinului, cu afirmații potrivit cărora Ucraina va ataca Transnistria, Maia Sandu complotează cu Kievul și, desigur, forțele obscure ale SUA și ale Occidentului împing Chișinăul într-un conflict.
Totul miroase a o nouă tentativă rusească de război psihologic împotriva vecinilor săi. Printre posibilele obiective se numără încurajarea unui climat de instabilitate, dacă este posibil, și abaterea atenției de la câmpul de luptă din Ucraina, de la atacurile atroce împotriva civililor și de la deportările acestora. De asemenea, acuzațiile Kremlinului vin într-un moment în care guvernul moldovean a întreprins măsuri pentru redobândirea controlului asupra spațiului său informațional. Consultați articolul nostru aici.
Manualul de manipulare al KremlinuluiCanalele mediatice de stat ruse, precum și cele pro-Kremlin și interpușii lor au sporit presiunea asupra Republicii Moldova folosind aproape toate tacticile din manualul manipulării clasice a informațiilor. Printre acestea se numără:
Falsificarea: crearea unei scrisori falsificate care ar proveni, chipurile, de la forțele armate ucrainene prin care se ordonă unităților să se pregătească de o invazie iminentă a Ucrainei în Transnistria.Inundarea spațiului informațional: diseminarea de mesaje utilizând cât mai multe platforme posibil și având drept far călăuzitor canalele mediatice de stat. Mai întâi este vizat publicul din Republica Moldova prin canale mediatice cunoscute pentru interacțiunea lor cu discursurile rusești, iar ulterior, prin mass-media afiliată Rusiei.Răstălmăcirea și denaturarea: transformarea tranziției interne a puterii politice și a demonstrațiilor publice de către opoziția pro-Kremlin pentru a se potrivi discursului: Republica Moldova este în haos, o marionetă a Occidentului, o populație dezamăgită de guvern.Utilizarea unui afiliat politic: propagandiști marcanți precum Vladimir Soloviov îi oferă o platformă fostului președinte, Igor Dodon, pentru a înteți focul.În sfârșit, completarea cu o politică clasică de forță prin intimidarea președintei legitime a Republicii Moldova, Maia Sandu, cu o amenințare voalată din partea Rusiei: schimbați-vă politica de aliniere euro-atlantică, altfel…Până acum, dezinformarea deghizată în „știri” a ajuns pe platformele-cheie ale vorbitorilor de limba rusă și nu numai, inclusiv la publicul arab, spaniol, italian, georgian și armean vizat de sursele pro-Kremlin. Channel One, emblema televiziunii de stat ruse, duminică, 26 februarie:
Clarificarea situației – nicio invazie ucraineanăAutoritățile de stat ale Republicii Moldova au reacționat la toate aceste afirmații negând manipulările Ministerului Apărării din Rusia, subliniind că se află în contact permanent cu partenerii țării, inclusiv cu Kievul, și că ar informa imediat cetățenii cu privire la orice urgență. Secretarul de stat al Ministerului Apărării din Republica Moldova a numit acțiunile Rusiei un „element de operațiune psihologică” care face parte din războiului rusesc împotriva Ucrainei.
Mihailo Podoliak, consilier al președintelui ucrainean Zelenski, a îndemnat oamenii să nu creadă Ministerul Apărării din Rusia. Potrivit acestuia, Ucraina nu ar întreprinde niciodată acțiuni în legătură cu Republica Moldova fără consultări directe cu Chișinăul și cu țările Uniunii Europene.
Lansarea unei afirmații nechibzuite. Apoi repetarea ei iar și iar.Directorul grupului de reflecție moldovenesc Watchdog.md, Valeriu Pașa, este convins că acțiunile actuale reprezintă o dezinformare clasică, deoarece toate au început cu câteva zile în urmă de pe un presupus canal ucrainean de Telegram.
La 21 februarie, canalul a scris că „aproape 260 de soldați ucraineni au fost aduși în zona transnistreană a graniței ucrainene”, cu pretinsul obiectiv de atacare a regiunii din apropierea satului Cobasna. Acolo se află un depozit uriaș de muniție de pe vremea când forțele sovietice erau staționate în Transnistria. Postarea are peste 140 000 de vizualizări.
Un alt canal de Telegram intitulat Typical Odessa a distribuit postarea inițială, adăugând afirmația că „este implicat personal militar NATO”.
Ambele postări și anunțul Ministerului Apărării din Rusia merg mână în mână cu deja clasica dezinformare de la Moscova potrivit căreia Occidentul încearcă să târască Republica Moldova în război (a se vedea aici, aici și aici).
Cum funcționează mașinăria de manipulare ruseascăÎn dimineața zilei de 23 februarie (în Rusia, „Ziua Apărătorului Patriei”, în URSS, „Ziua Armatei Sovietice”), ministrul rus al apărării a afirmat că Ucraina pregătește provocări în regiunea transnistreană. Comunicatul de presă oficial, diseminat masiv de canalele mediatice de stat ale Rusiei și pro-Kremlin (TASS, Vedomosti.ru, RIA, Interfax etc.) a răspândit multe detalii despre presupusele planuri, inclusiv faptul că soldați ucraineni purtând uniforme rusești ar simula un atac în Ucraina.
Unele site-uri web și canale Telegram au repetat informația și chiar au adăugat mai multe afirmații. De exemplu, potrivit Segodnia.ru, forțele armate ucrainene se află deja la zona de frontieră și concentrează artilerie, iar obiectivul final al operațiunii este capturarea depozitului de muniție din Cobasna.
Materialul a fost propagat de sursele pro-Kremlin din Republica Moldova, inclusiv de canalele mediatice Komsomolskaya Pravda Moldova (kp.md), Sputnik’s TG și Smuglianka TG. Politicienii favorabili Moscovei s-au alăturat și ei, îndeosebi fostul președinte Igor Dodon, care a sugerat că Kievul ar putea avea un plan de atacare a regiunii transnistrene. Acesta a scris pe pagina sa de Facebook că Republica Moldova va soluționa singură conflictul transnistrean, pașnic, și nu așa cum ar dori ucrainenii, „prin forță”.
În plus, parlamentarul Bogdat Țîrdea a scris pe canalul său de pe Telegram că autoritățile de la Chișinău „urmează scenariul ucrainean”, sugerând că Moldova este târâtă în război. Partidul Socialiștilor a publicat o declarație oficială prin care solicită „garanții de pace” pentru Republica Moldova, dând crezare afirmațiilor Moscovei.
La 24 februarie, Ministerul rus al Afacerilor Externe a emis o declarație prin care avertiza că orice atac împotriva armatei ruse din Transnistria va fi considerat un atac împotriva Rusiei.
Liderii de la Tiraspol au spus că „sunt gata să facă față oricărei provocări” și că dacă va apărea orice pericol, vor avertiza oamenii în prealabil.
Duminică, pe 26 februarie, o postare pe canalul de Telegram @novorossia_region afirma că Ucraina se pregătește să atace Transnistria. Aceasta includea o fotografie a unui presupus document al armatei ucrainene drept dovadă. Canalul de Telegram, creat în 2021, promovează regulat discursurile rusești, îndeosebi cele referitoare la regiunea Herson.
În decurs de 50 de minute, postarea și fotografia au fost redistribuite de canalele de Telegram @newsfrontnotes și @golosmodora ale News Front. După o oră, un mesaj cu aceeași fotografie marcată cu sigla Readovka au fost publicate pe canalul de Telegram @readovka și redistribuite, în zece minute, de @bloknotmd, generând rapid peste 600 000 de vizualizări.
După zece minute, canalul de Telegram al lui Vladimir Rogov, @vrogov, a publicat o altă postare care includea aceeași fotografie, dar marcată cu sigla propriului său canal. Rogov, o marionetă a Moscovei, este așa-numitul reprezentant al consiliului principal al autoproclamatei administrații militaro-civile din regiunea Zaporojie. Simultan, contul @izvestia_ru a publicat un tweet cu un link către un articol scris de principalul ziar rusesc, Izvestia. Tweet-ul a citat și mesajul de pe Telegram al lui @vrogov și a inclus o fotografie a documentului.
Postarea s-a răspândit și mai mult în spațiile informaționale din Republica Moldova și Rusia. Într-o oră, un articol care includea fotografia a fost publicat pe site-ul web al News Front. Trei ore mai târziu, și canalul de Telegram @KpMoldova a publicat fotografia. În decurs de cinci ore, câteva articole care nu arătau documentul, dar citau ca sursă contul @vrogov au fost publicate pe Ukraina.ru, ziarul rg.ru al guvernului rus, platforma de știri de stat rusă RT (Russia Today), principalul serviciu de presă de stat rus RIA și gazeta.ru.
Duminică seara, pe 26 februarie, jurnalul de seară al principalei televiziuni de stat ruse , Channel One, a dat un impuls semnificativ poveștii (a se vedea capturile de ecran de mai sus). Așa cum am analizat anterior, numai acest vehicul de dezinformare ajunge la circa 100 de milioane de vorbitori de limba rusă și este citat pe mai multe alte platforme.
1 martie: Unul dintre cei mai marcanți propagandiști ai Kremlinului, Vladimir Soloviov, moderator pe platforme de stat și la programe de televiziune rusești, afirmă că „Ucraina plănuiește să atace”, citând contul de Telegram al fostului președinte moldovean, Igor Dodon. La 1 martie, numărul de vizualizări ale postării de pe Telegram a lui Soloviov a sărit de la circa 80 000 la peste 240 000.
Toate aceste platforme sunt „vase de sânge” pentru răspândirea dezinformării. Materialele lor sunt citate și reproduse exponențial, ajungând la milioane de oameni și stabilind agenda de discuții.
Perdea de fum pentru un complot rusesc menit să provoace o revoltă în Republica MoldovaPreședintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat la începutul lunii februarie că serviciile ucrainene de informații au interceptat un plan rusesc de destabilizare a situației politice din Republica Moldova. Câteva zile mai târziu, președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a ținut un briefing oficial în cadrul căruia a confirmat că Kievul a furnizat informații despre presupusul plan rusesc. De asemenea, a solicitat instituțiilor de aplicare a legii să fie vigilente.
Potrivit Maiei Sandu, operațiunea rusească urma să aibă loc în umbra protestelor antiguvernamentale de amploare organizate de opoziția pro-Kremlin. Violența împotriva instituțiilor de stat făcea parte din plan, cu ajutorul unor provocatori din Muntenegru, Serbia și Belarus.
La 21 februarie, Dorin Recean, prim-ministrul moldovean nou-numit în funcție a vorbit despre planurile Moscovei de a prelua controlul asupra aeroportului din Chișinău. Obiectivul pretins ar fi transportarea trupelor și muniției prin Transnistria pentru a deschide un nou front pe flancul Ucrainei, în regiunea sud-vestică ce include Odesa și Mikolaiv. O operațiune reușită ar constrânge să rămână aici forțe de care Kievul are mare nevoie pe alte fronturi. A se vedea aici și aici.
În toate aceste cazuri, Rusia a negat orice implicare, susținând că Ucraina se angrenează în operațiuni sub steag fals împotriva Transnistriei.
Factorul fricii – nu sunteți însă singuriIndiferent de rezultat, activitatea din ultimele luni a Rusiei ilustrează modul în care folosește instrumentele hibride: presiunea economică prin exporturile de gaze, utilizarea trupelor rusești din Transnistria pentru amenințarea cu războiul la nivel local, colaborarea cu actorii politici locali și răspândirea de minciuni și zvonuri false.
Toate acestea sunt efectuate atât de vădit, încât planul este depistat cu ușurință. Însă Moscova nu pare a fi deranjată că este considerată un agresor fără scrupule atât timp cât percepția sa provoacă teamă în rândul vecinilor din regiune.
Ucraina nu s-a plecat în fața presiunii brutale a Moscovei. Republica Moldova denunță acțiunile Moscovei tare și răspicat. Muntenegru a procedat la fel mai devreme, după ce a descoperit planuri sinistre similare. Dacă un mesaj iese în evidență, acela este: dați alarma atunci când un agresor plănuiește să vă atace. Nu sunteți singuri.
Sursa: O operațiune psihologică rusească pune presiune pe Republica Moldova | via EUvsDisinfo