Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat paisprezece cetăţeni din Turcia, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi într-un automarfar încărcat cu produse electronice.
În data de 07.03.2022, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean turc, aflat la volanul unui automarfar înmatriculat în Turcia. Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, electronice pentru o societate comercială din Germania.
În urma efectuării controlului amănunţit asupra mijlocului de transport, au fost descoperiți, ascunși în compartimentul pentru marfă, paisprezece cetățeni străini.
Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Turcia. Cei în cauză intenționau să ajungă în mod fraudulos într-un stat din Spațiul Schengen.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.
Sursa: Paisprezece cetăţeni turci, depistaţi ascunşi într-un TIR cu produse electronice