Luni, 09 Mai 2022
Galerie foto
COMUNICAT DE PRESĂ
Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a convocat, astăzi, Comitetul Interministerial de Coordonare a Planului Național de Redresare și Reziliență.
În cadrul reuniunii, a fost analizat stadiul îndeplinirii jaloanelor și țintelor asumate de România, în contextul dialogului purtat cu reprezentanții Comisiei Europene. Cu aceeași ocazie, a fost prezentat stadiul punerii în aplicare a recomandărilor formulate de specialiștii Autorității de Audit.
Din perspectiva investițiilor aprobate, cele 69 de apeluri de proiecte competitive din PNRR au o valoare totală de 13,462 miliarde euro, din care 57 au termen de lansare în acest an.
Premierul României a cerut tuturor instituțiilor care gestionează implementarea PNRR continuarea dialogului cu experții europeni, manifestând atenție atât pe componenta de investiții, cât și pe cea de reforme.
“Șansa de a folosi banii europeni din cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență depinde de mobilizarea tuturor, pentru respectarea obligațiilor asumate. România are nevoie de accesarea acestor resurse pentru a se putea dezvolta și trece cu bine peste efectele crizelor multiple pe care Europa le traversează”, a declarat Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă.