Parintii sau reprezentantii legali care isi abandoneaza copiii ar putea fi condamnati la o pedeapsa de la 5 la 10 ani de inchisoare si interzicerea unor drepturi, potrivit unei initiative legislative adoptata tacit de Senat, scrie Mediafax.
Propunerea legislativa pentru modificarea Legii 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului, care ii are ca initiatori pe deputatii independenti Tudor Ciuhodaru si Mircia Giurgiu, a trecut de Senat in varianta propusa de acestia dupa ce proiectul nu a putut fi dezbatut de aceasta Camera legislativa inainte de expirarea termenului de adoptare tacita, in data de 9 mai.
Potrivit initiativei legislative, abandonul reprezinta parasirea copilului de catre parinte sau reprezentantul legal, dezinteresandu-se de acesta, mai mult de trei luni. Initiatorii precizeaza ca prin dezinteres se intelege incetarea imputabila si nejustificata a oricaror legaturi intre parinti sau reprezentantul legal si copil si stabilesc ca nu este considerat abandon cazul in care copilul ramane in grija unuia dintre parinti.
Potrivit proiectului, constatarea abandonului copilului se efectueaza de catre reprezentantii serviciului public de asistenta sociala ori, dupa caz, ai directiei generale de asistenta sociala si protectia copilului. Initiatorii mai propun ca parintii care isi abandoneaza copiii sa isi piarda drepturile si obligatiile parintesti pe toata durata masurii de plasament dispusa de comisia pentru protectia copilului.
Cei doi initiatori ai proiectului precizeaza, in expunerea de motive, ca Romania se afla pe primul loc in Europa in ceea ce priveste numarul de copii abandonati. „Statisticile indica intre 40.000 si 70.000 de copii abandonati, carora li se adauga alti 300.000 care au fost lasati singuri prin plecarea a peste trei milioane de persoane in strainatate. Jumatate dintre copii au varste cuprinse intre doi si sase ani, iar 4 la suta au mai putin de un an. 16 la suta dintre ei nu si-au mai vazut parintii de un an, in timp ce 3 la suta nu i-au mai vazut de cel putin patru ani„, mai precizeaza autorii initiativei legislative.
Comisia pentru munca, familie si protectie sociala si Comisia pentru drepturile omului, sesizate in fond cu proiectul de lege, adoptasera un raport prin care propuneau plenului respingerea proiectului, motivand ca aceste actiuni sunt deja reglementate in Codul Civil si in Codul Penal. Proiectul va fi transmis, in forma propusa de initiatori, Camerei Deputatilor, care este camera decizionala.