Poliţia de Frontieră Română desfăşoară acţiuni în comun cu autorităţile naţionale competente, prin asigurarea suportului operaţional, în vederea prevenirii şi combaterii fenomenelor infracţionale referitoare la managementul deşeurilor în zona de responsabilitate.
În anul 2022 (11 luni) au fost identificate peste 246 cazuri de transport ilegal de deşeuri din state din Europa (Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, Belgia, Bulgaria, Germania, Austria, Ungaria, Elveţia, Olanda, Serbia, Italia, Suedia, Danemarca, Franţa, Macedonia, Polonia, Slovacia), dar şi din Turcia şi Canada.
În urma verificărilor efectuate de autorităţile competente (Garda Naţională de Mediu, Direcţia Generală a Vămilor etc.), s-a stabilit faptul că mărfurile, în cantitate totală de peste 3.780 de tone, erau deşeuri, nu corespundeau cu datele declarate şi cuprinse în documentele prezentate autorităţii vamale, respectiv nu îndeplineau condiţiile legale de intrare din punct de vedere al legislaţiei de mediu.
Ulterior, deşeurile, constând în metal și hârtie, aluminiu, textile, cauciuc, lemn, baterii și bucăți de azbest, sticlă, material feros, componente de vehicule scoase din uz, aparate de uz casnic, echipamente electrice şi electronice, etc. au fost înapoiate pe teritoriul statului vecin (la frontiera terestră), respectiv firmelor exportatoare (la frontiera maritimă), deoarece nu pot fi puse în circulaţie pe teritoriul României.
Situaţia pe frontiere, în anul 2022, este următoarea:
Cele mai multe evenimente au fost înregistrate la frontiera cu Ungaria – ITPF Oradea – 133 cazuri unde au fost descoperite peste 787 de tone de deşeuri oprite la intrarea în România, în P.T.F. Borş II, P.T.F. Nădlac II şi P.T.F. Vărşand. ITPF Sighetu Marmaţiei, PTF Petea – 41 cazuri cu peste 610 tone de deşeuri cărora nu le-a fost permisă intrarea în ţară. La frontiera cu Bulgaria – în zona de competenţă a ITPF Giurgiu, fiind înregistrate 64 de cazuri cu aproximativ 1193 de tone de astfel de deşeuri. În ceea ce priveşte punctele de trecere, cel mai folosit a fost P.T.F. Giurgiu, dar şi P.T.F. Călăraşi şi PTF Calafat. La Garda de Coastă – unde au fost înregistrate aproximativ 6 de cazuri, poliţiştii de frontieră împreună cu autorităţile competente din judeţul Constanţa au descoperit în total peste 156 de tone de deşeuri. Acestea au fost depistate în Portul Constanţa (în sistem containerizat), dar şi în P.T.F. Vama Veche, respectiv P.T.F. Negru Vodă. ITPF Iaşi, PTF Galaţi – un transport cu aproximativ 19 de tone de deseuri. ITPF Timisoara, PTF Stamora Moraviţa – un transport cu aproximativ 19 de tone de deseuri de aluminiu De asemenea, în funcţie de specificul fiecarui caz, fie au fost întocmite dosare penale, sub aspectul introducerii în ţară a deşeurilor în scopul eliminării şi/sau neutilizarea acestora în scopul pentru care au fost introduse – Legea 211/2011 privind regimul deşeurilor, fie a fost dispusă măsura nepermiterii intrarii în ţară pentru transporturile respective.
Informatii de background:
In conformitate cu H.G. 1005/2012 privind organizarea şi funcţionarea Gărzii Naţionale de Mediu, Autoritatea competentă pentru gestionarea deşeurilor la nivel naţional este Garda Naţională de Mediu, instituţie aflată în subordinea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor.
În punctele de trecere ale frontierei, pentru mărfurile de acest tip care îndeplinesc condițiile de intrare în țară, organele vamale efectuează operațiunile de vămuire, respectiv de control al legalității importului. Totodată, conform legislației în vigoare, importul deșeurilor se face pe baza licenței de import, care se eliberează numai cu acordul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor și al Ministerului Sănătății. Astfel, intrarea în țară a mijloacelor de transport, încărcate cu astfel de mărfuri, este permisă de organele vamale, numai dacă li se prezintă licența de import cu acordul scris al Ministerului Mediului și Ministerului Sănătății.
Din punct de vedere procedural, poliţiştii de frontieră sesizează lucrătorii Gărzii de Mediu care, în urma analizării documentelor care însoţesc marfa, verifică dacă sunt îndeplinite condiţiile de intrare în ţară. În situaţiile în care se constată că nu este respectată legislaţia în domeniu, reprezentanţii Gărzii de Mediu dispun măsura nepermiterii accesului pe teritoriul României pentru mărfurile în cauză. După finalizarea activităţii de control, marfa este returnată, în ţara de origine, societăţilor comerciale expeditoare.
Sursa: Peste 3.700 de tone de deşeuri, oprite în 2022 la intrarea în România