#ComisiaEuropeana – Piața internă a energiei: Comisia solicită CROAȚIEI să elimine restricțiile la exportul de gaze, iar ROMÂNIEI să elimine restricțiile la exportul de energie electrică
Comisia Europeană a decis să inițieze o procedură de constatare a neîndeplinirii obligațiilor prin trimiterea unei scrisori de punere în întârziere Croației [INFR(2023)2031] pentru restricționarea exportului de gaze naturale prin măsuri incompatibile cu articolele 34, 35 și 36 din TFUE și cu Directiva 2009/73/CE privind normele comune pentru piața internă în sectorul gazelor naturale. Comisia consideră că aceste măsuri au un efect echivalent unei restricții cantitative la export (articolul 35 din TFUE) și unor restricții cantitative la import (articolul 34 din TFUE) și nu pot fi justificate în temeiul articolului 36 din TFUE. De asemenea, Comisia a constatat că legislația croată încalcă obligațiile de serviciu public și de protecție a consumatorilor prevăzute în Directiva 2009/73/CE. Croația are acum la dispoziție două luni pentru a răspunde și a remedia deficiențele identificate de Comisie. În absența unui răspuns satisfăcător, Comisia poate decide să emită un aviz motivat.
Comisia Europeană a decis să inițieze o procedură de constatare a neîndeplinirii obligațiilor prin trimiterea unei scrisori de punere în întârziere României [INFR(2023)2032] pentru restricționarea exportului de energie electrică printr-o măsură incompatibilă cu articolele 35 și 36 din TFUE, Directiva (UE) 2019/944 și Regulamentul (UE) 2019/943 privind piața internă de energie electrică. Comisia consideră că această măsură are un efect echivalent unei restricții cantitative la export în sensul articolului 35 din TFUE și nu poate fi justificată în temeiul articolului 36 din TFUE. Din aceleași motive, se consideră că măsura încalcă și sus-menționata Directivă privind normele comune pentru piața internă de energie electrică și Regulamentul privind piața internă de energie electrică. România are acum la dispoziție două luni pentru a răspunde și a remedia deficiențele identificate de Comisie. În absența unui răspuns satisfăcător, Comisia poate decide să emită un aviz motivat.
Context
Prin pachetul său lunar de decizii în constatarea neîndeplinirii obligațiilor, Comisia Europeană („Comisia”) urmărește acționarea în justiție a statelor membre care nu și-au îndeplinit obligațiile ce le revin în temeiul legislației UE. Aceste decizii, care vizează diverse sectoare și domenii de politică ale UE, au scopul de a asigura aplicarea corespunzătoare a legislației UE, în beneficiul cetățenilor și al întreprinderilor.
Etapele procedurilor de constatare a neîndeplinirii obligațiilor.
Pentru mai multe detalii referitoare la toate deciziile luate, vă rugăm să consultați registrul deciziilor în constatarea neîndeplinirii obligațiilor.
(Pentru informații suplimentare: Tim McPhie – Tel.: +32 229 58602; Katarzyna Kolanko – Tel.: +32 229 58661)