Membrii familiei pot să locuiască şi să muncească în Spania în următoarele condiţii:

-Dacă membrii familiei sunt cetăţeni români sau europeni li se aplică dispoziţiile menţionate la capitolul I.
-Dacă nu sunt cetăţeni ai unor State Membre ale U.E. (nici ale Spaţiului Economic European şi nici cetăţeni elveţieni) au dreptul de a locui în Spania şi de a obţine permisul de rezidenţă în calitate de rudă a unui cetăţean al U.E.
Membrii familiei dumneavoastră care, nefiind cetăţeni ai unor State Membre ale U.E. (nici ale Spaţiului Economic European şi nici cetăţeni elveţieni), au dreptul de a obţine rezidenţa în regim comunitar, sunt următorii:
a) Soţul/soţia, numai în cazul în care căsătoria nu a fost afectată de un acord sau declaraţie de nulitate, divorţ sau separare legală;
b) Partenerul/partenera de viaţă cu care aveţi o uniune consensuală similară căsătoriei, înregistrată într-un Registru public destinat acestui scop, dintr-un Stat Membru al U.E., cu condiţia să nu existe două înregistrări simultane în acel stat şi să nu se fi anulat respectiva înregistrare;
c) Descendenţii dumneavoastră şi ai soţului/soţiei dumneavoastră sau ai partenerului/partenerei înregistrat/înregistrate (în cazul în care căsătoria nu a fost afectată de un acord sau declaraţie de nulitate, divorţ sau separare legală, sau înregistrarea cuplului nu a fost anulată), cu vârsta de până la 21 de ani sau peste această vârstă, dacă se află în grija dumneavoastră ori prezintă un handicap;
d) Ascendenţii dumneavoastră sau ai soţului/soţiei ori partenerului/partenerei (în cazul în care căsătoria nu a fost afectată de un acord sau declaraţie de nulitate, divorţ sau separare legală, sau înregistrarea cuplului nu a fost anulată).
Rudele dumneavoastră care nu sunt cetăţeni ai Statelor Membre ale U.E (nici ale Spaţiului Economic European şi nici cetăţeni elveţieni) trebuie să deţină paşaport valabil. De asemenea, trebuie să prezinte viza de intrare obţinută de la misiunea diplomatică sau consulatul Spaniei din ţara de origine sau de rezidenţă.
Pe de altă parte, deţinerea permisului de rezidenţă în
calitate de rudă a unui cetăţean U.E., valabil şi în vigoare,
eliberat de un stat care aplică pe deplin Acordul Schengen din
14 iunie 1985 îi scuteşte pe membrii familiei de obligaţiade a
obţine viza de şedere pentru intrarea în Spania. Dacă vor rămâne în Spania pe o perioadă mai mare de
trei luni trebuie să solicite permisul de rudă a unui cetăţean
U.E. prezentând, odată cu cererea, următoarele documente: -paşaportul valabil; -dovada legăturii de rudenie; -certificatul de înregistrare a rudei care este cetăţean
U.E.
-documentul doveditor că ruda este în întreţinerea cetăţeanului U.E, dacă este cazul.
Membrii familiei mele pot lucra în Spania?
Da, în următoarele condiţii:
-Soţul/soţia şi descendenţii dumneavoastră cu vârsta de până la 21 de ani şi peste 21 de ani aflați în întretinere, în cazul în are la 22 iuile 2011 dumneavoastră erați activ pe piața muncii sau sunteţi lucrător pe cont propriu (autonom), au dreptul de a presta orice activitate economică, pe bază de contract de muncă sau ca liber profesionişti, în aceleaşi condiţii ca dumneavoastră şi cetăţenii spanioli, pentru aceasta nefiind nevoie să mai obţină autorizaţie de muncă.
-Dacă dumneavoastră nu aveţi drept de liber acces pe piaţa muncii din Spania, atunci, pentru a desfăşura o activitate în contul terţilor, şi membrii dumneavoastră de familie au nevoie pentru a putea lucra de obţinerea de către angajator a unei autorizaţii de muncă.

{loadposition publi-in-article}{jathumbnail off}