Poliţia concediilor medicale funcţionează oficial în România. Angajatorii care au suspiciuni cu privire la concediile medicale ale angajaţilor pot face sesizări la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate, ai cărei reprezentanţi, însoţiţi de un poliţist, se vor deplasa la adresa indicată de bolnav în declaraţia pe propria răspundere şi vor verifica starea de sănătate a persoanei respective. Dacă nu va fi găsit acasă, angajatul va fi obligat să se întoarcă de a doua zi la serviciu şi nu i se va plăti nici concediul medical.
Potrivit actului legislativ care reglementează acordarea concediilor medicale, pacientul semnează că este de acord să anunţe angajatorul cu privire la incapacitatea de muncă în 24 de ore de la obţinerea certificatului medical şi că poate fi vizitat între orele 8:00-11:00, 12:00-17:00 sau 18:00-20:00.
Ordonanţa de urgenţă stabileşte amenzi cuprinse între 5.000 şi 10.000 de lei pentru medicii care eliberează certificate de concediu ilegale. Durata cumulată a concediilor medicale acordate de medicul de familie pentru un asigurat nu poate depăşi 30 de zile calendaristice în ultimul an, faţă de 45 de zile până acum.
Deşi ordonanţa de urgenţă ar fi trebuit să intre în vigoare din 15 mai, lipsa normelor metodologice care reglementau cadrul legal a împiedicat inspectorii de la CAS să verifice persoanele care au solicitat concediul medical în ultima vreme.