#ComisiaEuropeana – În timp ce se zvonea că gardianul criptei de la Kremlin a fost pus la congelator și mulțimea din Daghestan a încercat un atac similar pogromului, mașinăria de propagandă de la Kremlin a continuat să promoveze minciuni, iar baza noastră de date a depășit numărul de 16 000 de cazuri raportate de dezinformare pro-Kremlin.
În această săptămână, vom începe cu o demonstrație oribilă de antisemitism, o tentativă de pogrom care s-a desfășurat pe aeroportul din Mahacikala, în Republica Daghestan din Federația Rusă. Acolo, o mulțime violentă a luat cu asalt aeroportul și a încercat să atace pasagerii care soseau din Tel Aviv, Israel.
Kremlinul și canalele sale de dezinformare au făcut ce știu mai bine. Au diseminat dezinformări pentru a devia vinovăția, deloc surprinzător, asupra Ucrainei și a altor forțe străine.
Moscova le-a cântat în strună teroriștilor Hamas și a răspândit dezinformări despre atacul Hamas asupra Israelului. Aceste acțiuni ne fac să ne întrebăm dacă nu cumva răbufnirea antisemită din Daghestan este un semnal de avertisment că Rusia a ajuns să culeagă tocmai ce a semănat. S-ar putea ca Moscova să nu poată controla situația, deoarece războiul din Uсraina continuă să epuizeze forțele de securitate ruse.
Ba cald, ba frigPe măsură ce sezonul friguros își face simțită prezența în Europa, ecosistemul pro-Kremlin de manipulare a informațiilor a reactivat discursurile de dezinformare pe tema energiei, cu o excepție.
Am relatat în noiembrie, anul trecut, despre discursurile de dezinformare rusești pe tema energiei. Una dintre principalele narațiuni, susținută de videoclipuri înșelătoare și alarmiste și imagini fabricate, afirma că europenii vor îngheța dacă gazul natural rusesc nu va ajunge pe piețele europene, ducând la tulburări și un haos generalizat pe întregul continent. Încă o dată, realitatea a dovedit că portavocele Kremlinului se înșală; europenii nici nu au murit înghețați, nici nu și-au răsturnat guvernele, iar Europa s-a eliberat de dependența de gazul rusesc.
Pentru moment, ecosistemul de dezinformare rus pare să se fi resemnat să „lase la congelat” poveștile despre oameni înghețați, sperând poate să le scoată iar la suprafață într-o bună zi. Deocamdată, își concentrează eforturile pe alte discursuri, la fel de familiare.
Punct și de la capătCanalele de dezinformare pro-Kremlin continuă să răspândească exagerări învechite. Sputnik, o fabrică notorie de amăgiri, a susținut în fața publicului său vorbitor de spaniolă că este imposibil ca Europa să scape de importurile de gaz natural rusesc sau că acest lucru ar costa-o nu mai puțin de o mie de miliarde de euro.
La fel ca anul trecut, ecosistemul de dezinformare pro-Kremlin încearcă să rupă legătura transatlantică.
O formă deosebit de toxică a acestui discurs a încercat să portretizeze Europa ca fiind „înrobită” de SUA. O altă portavoce pro-Kremlin binecunoscută, RT, a declarat că UE primește ordine de la SUA, care încearcă să își maximizeze veniturile și profiturile.
Aceste discursuri false denotă în mod clar faptul că Rusia este îngrozită de pierderea veniturilor rezultate din oprirea exporturilor de combustibili fosili în UE. Pentru a-și recăpăta monopolul energetic asupra Europei, liderii ruși și propagandiștii lor încearcă acum să convingă cetățenii europeni că sancțiunile îi afectează tocmai pe ei și că numai SUA au de câștigat.
Putin din perspectiva lui SchrödingerLa 20 octombrie, GeneralSVR, un canal popular de Telegram, a susținut că Putin a suferit un infarct. Apoi, la 23 octombrie, același canal a susținut că Putin a murit și că este „congelat” la reședința sa din pădurea Valdai, într-un congelator destinat nici mai mult, nici mai puțin decât alimentelor, în timp ce acoliții săi se luptă pentru putere la Kremlin.
Purtătorul de cuvânt al președintelui rus, Dimitri Peskov, a negat însă acuzațiile, iar canalele mediatice interne nu au difuzat încă Lacul lebedelor de Ceaikovski în buclă – așa cum au făcut-o în timpul tentativei de lovitură de stat din 1991.
Astfel de zvonuri pot fi ușor ignorate, dar existența lor poate face totuși jocul Kremlinului. Speculațiile despre sănătatea și moartea lui Putin servesc mai multor obiective ale Kremlinului, așa cum a raportat Ivan Preobrazhensky.
În primul rând, încearcă să îl deifice pe Putin și să păcălească oamenii să creadă că este „liderul de neînlocuit”, fără de care nici Rusia, nici comunitatea internațională nu pot supraviețui. În al doilea rând, distrag atenția de la subiecte mai incomode pentru Kremlin, cum ar fi situația „operațiunii militare speciale de trei zile”.
Avem 16 000 de motive să ne continuăm luptaÎn sfârșit, am depășit acum numărul de 16 000 de cazuri de dezinformare în baza noastră de date Disinfo. Este momentul să sărbătorim? Nu, spunem noi, cei de la EUvsDisinfo.
Faptul că continuă să se adune cazuri de dezinformare în baza noastră de date ne reamintește că nu ne putem complăcea în lupta împotriva tot mai multor dezinformări ale Rusiei.
Din fericire, abilitatea de a contracara manipularea informațiilor și ingerințele din exterior (FIMI), inclusiv dezinformarea, ne îmbunătățește capacitatea de a detecta și de a răspunde unor astfel de amenințări cu noi instrumente, cum ar fi Regulamentul privind serviciile digitale și eforturile de dezvoltare a unui set de instrumente FIMI robust.
Alte dezinformări de pe radarul EUvsDisinfo:Borrell este managerul colonial pentru Europa al SUA și al Clubului Bilderberg. Televiziunea rusă TV1 își dispută cu propagandiștii belaruși titlul de „cei mai nebuni propagandiști” din lume. În acest scop, dezinformatorii ruși au decis să născocească o conspirație potrivit căreia Înaltul Reprezentant al UE, Josep Borrell, este doar o marionetă a elitelor secrete care domină lumea și a marelui Satana însuși, SUA. Din păcate, nu a fost prezentată nicio dovadă convingătoare în sprijinul unor astfel de afirmații extraordinare. Poate pentru că nu există niciuna.Autoritățile moldovene exercită o „presiune puternică asupra armatei ruse” și se pregătesc de un conflict armat cu Rusia. Aceasta este o dezinformare pro-Kremlin recurentă care înfățișează autoritățile moldovene pro-europene ca fiind agresive și revanșarde. De asemenea, aceste discursuri încearcă să submineze eforturile Moldovei de a-și consolida capacitățile de apărare. Conducerea țării s-a angajat să mențină neutralitatea Republicii Moldova, așa cum prevede constituția.Rusia este una dintre cele mai sigure țări din lume. Aceasta este o continuare a poveștii de liniștire pe care liderii ruși o spun cetățenilor lor. Nu doar că metodele de război rusești ar fi umane, așa cum am relatat săptămâna trecută, dar se pare că același lucru ar fi valabil și pentru societatea rusă, care, potrivit surselor rusești, este cea mai sigură din lume. Din nefericire, aceste afirmații sunt cât se poate de neadevărate pentru carnea de tun rusească trimisă fără milă în „mașina de tocat carne” și pentru cetățenii care suferă acasă.