Preşedintele Consiliului Judetean Argeş este acuzat de luare de mită de la Cornel Penescu şi trafic de influenţă. Şeful Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu (PSD), reţinut, aseară, de procurorii DNA Piteşti, este cercetat pentru luare de mită şi trafic de influenţă, fiind acuzat că ar fi primit peste 60.000 de lei de la omul de afaceri Cornel Penescu şi că ar fi fraudat fonduri europene, scrie Mediafax.
Potrivit unor surse judiciare, Nicolescu este acuzat de procurorii DNA de trei infracţiuni de luare de mită în formă continuată, fiind vorba despre o sumă totală de peste 60.000 de lei, primită de la omul de afaceri Cornel Penescu.
Pentru aceşti bani, şeful CJ Argeş ar fi urmat să îl favorizeze pe Penescu în privinţa unor contracte legate de societatea acestuia, Pic.
De asemenea, preşedintele CJ Argeş este cercetat de procurorii DNA şi pentru fraudarea unor fonduri europene, în valoare de aproximativ 900.000 de uro, precum şi pentru tentativă de abuz în serviciu.
Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Argeş, Constantin Nicolescu, a fost reţinut, miercuri seară, de procurorii DNA Piteşti, după ce a fost audiat timp de aproximativ patru ore la sediul Serviciului Teritorial DNA Piteşti şi au fost făcute percheziţii atât la biroul acestuia, cât şi la locuinţa sa din municipiul Piteşti.