Galerie foto
Alocuțiunea premierului Nicolae-Ionel Ciucă la baza sportivă ”Academia de fotbal Gheorghe Hagi”
[Check against delivery]
Nicolae-Ionel Ciucă: Bună ziua! Mă bucur foarte mult să fiu astăzi la startul unui proiect, care este cât se poate de important pentru fotbalul românesc, un proiect care se înscrie în agenda guvernamentală în ceea ce privește protecția mediului și diminuarea emisiilor de carbon la zero, așa cum s-a propus și cum ne-am asumat în cadrul Uniunii Europene, sigur, într-o perioadă de timp mult mai mare decât ceea ce și-a propus Clubul Farul, ca până în 2030 să devină complet neutru, emisii de carbon zero.
Mai întâi, am să-i mulțumesc domnului Gheorghe Hagi pentru tot ceea ce a realizat în viață, pentru performanță, pentru standardul și nivelul de ambiție pe care și l-a propus. Când rostim numele Hagi, nu numai în România, ci și peste hotare, cu toții în înțelegem ambiție, cu toții înțelegem excelență, excelență în tot ceea ce și-a propus ca jucător, împreună cu echipa de aur, echipa `94, despre care am vorbit un pic mai devreme, care a reușit la vremea respectivă să ne bucure, să ne trezească emoția și să ne dea speranță. Odată cu trecerea timpului, a pus ghetele în cui, cum se spune, pe jumătate, aș zice, pentru că s-a angajat într-un proiect la fel de ambițios ca propria-i carieră: a realizat această academie de fotbal, care îi poartă numele, academie de fotbal care se îngrijește de aproximativ 800 de copii, din care, dacă rețin bine, 66 fac fotbal de performanță.
Am înțeles din acest proiect, pe de-o parte, grija față de mediu, grija față de angajamentul nostru de a produce energie verde și a folosi energie verde, dar am înțeles, în principal, grija față de generația viitoare, grija față de copii. Această preocupare, această ambiție a tuturor celor care își desfășoară activitatea la Academia Gheorghe Hagi, la Clubul Farul, trebuie să continue să ne inspire pe fiecare dintre noi și ne dă speranță că, în aceste condiții deosebit de complicate, în condițiile în care ne confruntăm cu crize succesive și suprapuse, există, totuși, potențial prin care se propun obiective, așa cum am menționat, foarte ambițioase; am reținut de la domnul Gheorghe Hagi că tot ceea ce se face aici nu trebuie să fie cu un milimetru mai jos decât standardele care sunt în cluburile care au reușit să dobândească cele mai înalte victorii pe scena fotbalului european și mondial. Cred că modelul de muncă, de sacrificiu, de tenacitate, modelul de dedicare pe care le-am văzut aici pot fi folosite pentru fiecare dintre noi, astfel încât, de la nivel de individ, de cetățean, la nivel de familie, de comunitate, la nivel de țară să avem aceeași unitate de abordare în tot ceea ce facem pentru a putea să depășim orice fel de criză. Asta, din punctul meu de vedere, domnule Hagi, domnule Popescu, reprezintă modele de reziliență. În felul acesta, sunt convins că veți reuși să-i inspirați pe toți cei care se uită la dumneavoastră cu speranță și vă admiră, să se angajeze la efort, la muncă și să-și stabilească propriile obiective, să-și stabilească propriul nivel de ambiție. Am înţeles că tot ceea ce se desfăşoară aici este încadrat într-un program foarte riguros, nimic nu se face la voia întâmplării, de la partea de antrenament, la partea de şcoală. Am desprins din dialogul pe care l-am avut că cei care nu performează la şcoală nu pot să continue activitatea sportivă. Am înţeles că există programe de supraveghere medicală, programe de relaxare, programe în care copiii sunt învăţaţi să îşi dozeze efortul şi să îşi folosească talentul. Am făcut menţiunea de talent şi efort pentru că ambii domni, de-a stânga şi de-a dreapta mea, care la rândul lor au perfomat în carieră, nu putem spune că domnul Gheoghe Popescu a avut realizări mai mici; sigur, regele e unul singur, şi aici nu trebuie să ne supărăm…
Gheorghe Popescu: A fost natura mai darnică cu Gică Hagi.
Nicolae-Ionel Ciucă: Amândurora vă suntem la fel de recunoscători şi cred că tot ceea ce faceţi, tot ceea ce reuşiţi să realizaţi reprezintă un model de raportare la muncă, ambiţie, la standarde şi la dorinţa de a fi din ce în ce mai buni. Am înţeles, aşa cum spuneam, că este vorba de talent şi de muncă. Spuneaţi amândoi că 50% este talent, talentul care te scoate în evidenţă, dar cel care realizează…
Gheorghe Popescu: La Gică nu s-a menţinut proporţia, el a fost 90% talent şi 10% muncă. La mine a fost invers.
Nicolae-Ionel Ciucă: Totuşi, împreună,tot la 100% ajunge. Este, de asemenea, de remarcat că discutăm despre o investiţie privată; tot ceea ce s-a realizat aici s-a realizat printr-o investiţie a Clubului Farul. Îmi spunea Gică Hagi că este doar acţionar. Tot ceea ce se întâmplă la nivelul clubului se decide de către conducerea clubului. De asemenea, este foarte important să menţionez că este unul dintre puţinele cluburi care nu funcţionează în deficit. În fiecare an şi-a atins nu numai obiectivele sportive, ci şi pe cele administrativ-financiare, ceea ce este, de asemenea, lăudabil.
Iată-ne, astăzi, în faţa unui proiect care îşi propune să folosească materiale reciclabile; echipamentele care sunt folosite în construcţiile de aici sunt materiale reciclabile, inclusiv echipamentul sportiv, cum spunea Gică Popescu şi, de asemenea, partea de înlocuire a parcului de mașini, de la motoare termice la motoare electrice, cu tot ceea ce presupune echipamentul tehnic, este în derulare, este în desfășurare. Anul acesta, am înțeles că vor fi instalați aproximativ 200 de kilowați energie verde, 100 până în septembrie, încă 100 până la sfârșitul anului, propunându-și ca, până în 2030, să realizeze o capacitate de 2 megawați, ceea ce înseamnă independență energetică. Sigur, alături de conducerea clubului se găsește și compania Petrom, care a sprijinit și este un sponsor principal al clubului. Nu este singura companie, am înțeles că partea sponsorizare, contribuția de sponsorizare și marketing este una semnificativă.
Tuturor celor care s-au angajat în acest proiect le mulțumesc și le doresc succes în continuare, iar dumneavoastră rezultate cât mai bune pe măsura muncii și așteptărilor. Vă mulțumesc!
Sursa: Premierul Nicolae-Ionel Ciucă a vizitat baza sportivă ”Academia de fotbal Gheorghe Hagi”