Presa internationala a publicat informatii despre un posibil plagiat de care este acuzat Victor Ponta, in legatura cu teza sa de doctorat despre Curtea Penala Internationala.
Revista Nature si cotidianul Frankfurter Allgemeine Zeitung citeaza surse anonime care afirma faptul ca teza lui Victor Ponta despre Curtea Penala Internationala ar contine mai mult de jumatate din text, copiat din alta sursa.
Premierul Victor Ponta a declarat ca este pregatit sa se supuna verificarilor oricarei institutii si a afirmat ca „este jenant sa se insinueze ca l-a plagiat pe profesorul care i-a scris prefata tezei„.
Liderul PSD, Victor Ponta, a mai spus despre acuzele de plagiat ca „presedintele Basescu a dat mesaj prietenilor sai trei zile la rand” si ca „Revista Nature este revista unde da interviuri domnul Funeriu„.
„Premierul Victor Ponta a fost acuzat ca a copiat largi sectiuni ale tezei de doctorat de drept din 2003, fara a cita sursele bibliografice corespunzatoare„, scrie revista Nature care semnaleaza faptul ca Victor Ponta nu a raspuns intrebarilor transmise de publicatie.
Cele doua publicatii straine nu au inclus si fragmentele care stau la baza acuzatiei, insa TVR Info a postat un document cu textul lucrarii de doctorat.
Guvernul lui Victor Ponta a mai trait doua scandaluri legate de acuzatii de plagiat in legatura cu lucrari de doctorat. Ultimul a fost cel al ministrului Ioan Mang care a fost nevoit sa demisioneze dupa ce a fost acuzat ca si-a copiat lucrarea de doctorat.