Marți, 18 Octombrie 2022
Galerie foto
Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă s-a întâlnit, la Palatul Victoria, cu reprezentanți ai finanțatorilor think-tank-urilor românești cu activități în regiunea extinsă a Mării Negre. Au fost prezenți directorii Konrad Adenauer Stiftung, Friedrich Ebert Stiftung, German Marshall Fund-Black Sea Trust, precum și ai Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova și Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, ROAID.
Premierul României a comunicat interesul Guvernului pentru susținerea activității think-tank-urilor românești. Discuțiile au vizat prezentarea criteriilor de selecție și dificultățile finanțării think-tank-urilor, precum și bunele practici în materie. Directorii fundațiilor și departamentelor au prezentat cele mai importante proiecte derulate în regiune cu participarea think-tank-urilor românești.
Asigurarea finanțării acestora este de interes strategic pentru țara noastră, mai ales în contextul actual. Finanțarea celor mai bune și relevante proiecte poate asigura creșterea profilului de țară și proiectarea intereselor românești în regiunea extinsă a Mări Negre, alături de partenerii și aliații noștri.
Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a subliniat necesitatea ca, prin mecanisme potrivite, și statul român să își asume responsabilități în dezvoltarea acestor vectori de comunicare la nivelul societăților din regiune.
În urma consultării cu finanțatorii, la nivelul Guvernului vor fi organizate întâlniri cu reprezentanți ai think-tankuri-lor active implicate în proiecte derulate la nivelul regiunii extinse a Mării Negre.