#ComisiaEuropeana – Comisia a prezentat primul pachet de toamnă al semestrului european de la intrarea în vigoare, în aprilie 2024, a reformei ample și ambițioase a noului cadru de guvernanță economică al UE. Este un pas esențial către realizarea obiectivelor reformei, și anume ca acest cadru să devină mai simplu, mai transparent și mai eficace, cu o mai mare asumare la nivel național.
Noul cadru sprijină statele membre în atingerea stabilității macroeconomice, a creșterii economice și a sustenabilității bugetare, elemente esențiale pentru forța economică a UE în actualul context mondial dificil. De asemenea, noul cadru încurajează reformele și investițiile care vor pune bazele stabilității economice pe termen lung și ale creșterii durabile. În cele din urmă, el contribuie la construirea unei economii a UE mai reziliente, mai echitabile, mai competitive și mai sigure, în beneficiul cetățenilor.
Pachetul de toamnă al semestrului european este anunțat într-un moment în care economia UE revine la o creștere modestă după o perioadă prelungită de stagnare. În perspectivă și în paralel cu eforturile statelor membre de a continua realizarea ajustărilor bugetare în funcție de necesități, se preconizează că investițiile publice se vor intensifica în 2025 în aproape toate statele membre, cu o contribuție semnificativă din partea Mecanismului de redresare și reziliență NextGenerationEU și a fondurilor UE în mai multe state membre.
Norme mai simple, care țin cont de diferitele provocări bugetare
Noul cadru de guvernanță economică stabilește norme bugetare mai simple și mai transparente. El utilizează un indicator operațional unic, și anume traiectoria multianuală a cheltuielilor nete ale statului membru, facilitând urmărirea conformității. Cadrul introduce, de asemenea, o supraveghere bazată pe riscuri adaptată situației bugetare individuale a fiecărui stat membru și permite o ajustare bugetară mai treptată dacă este susținută de reforme și investiții specifice.
Noul cadru permite o reducere treptată și realistă a nivelurilor datoriei publice, care au crescut semnificativ în urma pandemiei de COVID-19 și a crizei energetice ulterioare. Finanțele publice solide reprezintă o condiție prealabilă pentru stabilitatea macroeconomică și pentru o creștere economică durabilă.
Promovarea reformelor și a investițiilor de stimulare a creșterii
În conformitate cu noul cadru, toate statele membre includ în planurile lor pe termen mediu reforme și investiții care se aliniază priorităților și provocărilor comune ale UE identificate în recomandările specifice de țară în contextul semestrului european. Printre acestea se numără tranziția verde și tranziția digitală, reziliența socială și economică, securitatea energetică și consolidarea capabilităților de apărare.
Evaluarea planurilor pe termen mediu
Planurile pe termen mediu reprezintă piatra de temelie a noului cadru de guvernanță economică. Integrarea într-un plan unic pe termen mediu a obiectivelor bugetare, de reformă și de investiții creează un proces coerent și raționalizat.
Comisia și-a încheiat evaluarea pentru 21 dintre cele 22 de planuri prezentate.
Comisia consideră că din cele 21 de planuri 20 îndeplinesc cerințele noului cadru și stabilesc o traiectorie bugetară credibilă pentru a asigura că datoria statelor membre respective este plasată pe o traiectorie descendentă sustenabilă sau menținută la niveluri prudente. Este vorba despre următoarele state membre: Croația, Cipru, Cehia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franța, Irlanda, Grecia, Italia, Letonia, Luxemburg, Malta, Polonia, Portugalia, România, Slovacia, Slovenia, Spania și Suedia. Pentru aceste state membre, Comisia recomandă Consiliului să aprobe traiectoria cheltuielilor nete inclusă în planuri. În cazul Țărilor de Jos, Comisia a propus Consiliului să recomande o traiectorie a cheltuielilor nete conformă cu informațiile tehnice pe care Comisia le-a transmis în iunie.
Comisia evaluează încă planul pe termen mediu al Ungariei.
Pentru cinci dintre cele 20 planuri pe termen mediu care au fost evaluate pozitiv de Comisie, traiectoria cheltuielilor nete se bazează pe o prelungire a perioadei de ajustare de la patru la șapte ani. Prelungirea este susținută de un set de angajamente în materie de reformă și investiții incluse în planuri. În toate cele cinci cazuri, Comisia a evaluat că măsurile incluse în planuri îndeplineau criteriile pentru a justifica o prelungire. Este vorba despre planurile pe termen mediu ale Finlandei, Franței, Italiei, Spaniei și României.
Evaluarea proiectelor de planuri bugetare pentru 2025
De asemenea, Comisia a evaluat proiectele de planuri bugetare pentru 2025 prezentate de 17 state membre din zona euro și a examinat dacă acestea reprezintă măsuri adecvate într-o primă fază pentru punerea în aplicare a planurilor respective pe termen mediu.
Evaluarea de către Comisie a proiectelor de planuri bugetare se axează pe creșterea cheltuielilor nete în perioada 2024-2025, analizând dacă cheltuielile nete se încadrează în plafoanele stabilite în planurile pe termen mediu ale statelor membre, cu condiția ca astfel de planuri să fie disponibile și să fie considerate conforme cu noul cadru.
Se consideră că opt state membre din zona euro respectă recomandările bugetare, în timp ce șapte nu le respectă integral, unul nu le respectă și unul riscă să nu le respecte:
Grecia, Cipru, Letonia, Slovenia, Slovacia, Italia, Croația și Franța sunt evaluate ca respectând recomandările, deoarece se preconizează că cheltuielile lor nete se vor încadra în plafoane.Estonia, Germania, Finlanda și Irlanda sunt evaluate ca nerespectând pe deplin recomandările, deoarece se preconizează că cheltuielile lor nete anuale (Finlanda, Irlanda) și/sau cumulate (Estonia, Germania, Irlanda) vor depăși plafoanele respective.Se consideră că Luxemburgul, Malta și Portugalia nu respectă pe deplin recomandarea: deși cheltuielile lor nete sunt preconizate a se situa în limitele plafoanelor, aceste state nu elimină treptat măsurile de sprijin de urgență în domeniul energiei până în iarna 2024-2025, astfel cum a recomandat Consiliul.Se consideră că Țările de Jos nu respectă recomandarea, deoarece cheltuielile nete sunt estimate a depăși plafoanele.Conform evaluării, Lituania riscă să nu respecte recomandarea, deoarece se preconizează că cheltuielile nete vor depăși ratele pe care Comisia le-ar considera ca fiind un prim pas adecvat în punerea în aplicare a noului cadru de guvernanță economică.Următoarele etape în cadrul procedurii aplicabile deficitelor excesive
Procedura aplicabilă deficitelor excesive (PDE) este așa-numita „componentă corectivă” a Pactului de stabilitate și de creștere.
Actualul pachet de toamnă prezintă recomandările Comisiei privind traiectoriile multianuale ale cheltuielilor nete în vederea corectării deficitului excesiv pentru cele opt state membre (Belgia, Franța, Ungaria, Italia, Malta, Polonia, România și Slovacia) care fac în prezent obiectul procedurii aplicabile deficitelor excesive.
Pentru majoritatea acestor state membre, traiectoriile corective se bazează pe traiectoriile cheltuielilor nete pe care statul membru le-a stabilit în planul său pe termen mediu. Acest lucru este în concordanță cu accentul puternic pus pe asumarea la nivel național a angajamentelor bugetare în conformitate cu noul cadru de guvernanță economică.
În absența unui plan sau a unei recomandări privind planul pe termen mediu, așa cum este cazul Belgiei și al Ungariei, traiectoria corectivă din recomandarea privind PDE se bazează pe traiectoria de referință de patru ani a Comisiei, actualizată pe baza celor mai recente date.
Pachetul include, de asemenea, un raport în temeiul articolului 126 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene pentru Austria și Finlanda, care evaluează respectarea de către aceste state membre a criteriului deficitului.
Austria a raportat un deficit preconizat peste valoarea de referință de 3 % din PIB în 2024, iar previziunile Comisiei nu estimează o reducere sub valoarea de referință de 3 % din PIB în 2025 sau 2026, în ipoteza menținerii politicilor actuale. Prin urmare, Comisia va avea în vedere să propună Consiliului să stabilească existența unui deficit excesiv în Austria. Autoritățile austriece și-au exprimat intenția de a lua măsurile necesare pentru a aduce deficitul sub 3 % în 2025. Comisia este pregătită să evalueze noile măsuri de îndată ce acestea vor fi convenite în mod oficial de guvern și vor fi prezentate cu suficiente detalii.
În cazul Finlandei, care a raportat, de asemenea, un deficit preconizat de peste 3 % din PIB pentru 2024, Comisia nu intenționează să propună deschiderea unei noi proceduri aplicabile deficitelor excesive, deoarece se estimează că deficitul nu va mai depăși valoarea de referință începând deja cu anul 2025, fără a fi nevoie de măsuri de politică suplimentare.
Rapoarte privind supravegherea ulterioară aplicării programelor
Rapoartele privind supravegherea ulterioară aplicării programelor evaluează situația economică, bugetară și financiară a statelor membre care au beneficiat de programe de asistență financiară (Cipru, Grecia, Irlanda, Portugalia și Spania), concentrându-se asupra capacității lor de rambursare. Rapoartele concluzionează că toate cele cinci state membre își mențin capacitatea de a-și rambursa datoria.
Etapele următoare
Consiliul și Eurogrupul urmează să discute despre elementele prezentate în pachetul bugetar de toamnă al semestrului european.
După ce planurile pe termen mediu sunt aprobate de Consiliu, Comisia va monitoriza dacă statele membre respectă angajamentele cuprinse în planurile respective pentru întreaga perioadă acoperită de plan. Statele membre vor prezenta rapoarte anuale privind progresele înregistrate pentru a facilita eficacitatea monitorizării și a punerii în aplicare.
În următoarele săptămâni, Comisia va prezenta a doua parte a pachetului de toamnă al semestrului european, incluzând strategia anuală privind creșterea durabilă, recomandarea privind zona euro, raportul privind mecanismul de alertă și propunerea de raport comun privind ocuparea forței de muncă.
Informații suplimentare
Întrebări și răspunsuri referitoare la pachetul de primăvară al semestrului european 2024
Semestrul european 2024, pachetul de toamnă – documente
Previziunile economice din toamna anului 2024
Semestrul european
Întrebări și răspunsuri privind noul cadru de guvernanță economică