Ministerul Afacerilor Externe informeaza cetatenii romani aflati in strainatate ca pot vota la Referendumul national pentru demiterea Presedintelui Romaniei din 29 iulie 2012, in cadrul ambasadelor si oficiilor consulare ale Romaniei din strainatate, pe baza urmatoarelor acte de identitate emise de autoritatile romane: pasaportul simplu, pasaportul de serviciu, pasaportul diplomatic sau cartea de identitate, se informeaza intr-un comunicat al MAE.

Scrutinul se desfasoara in data de 29 iulie 2012, incepand cu ora 8.00 pana la ora 20.00, ora locala.

Cetatenii romani pot vota in strainatate la orice sectie de votare, fiind inscrisi pe listele electorale suplimentare.

In context, Ministerul Afacerilor Externe face un apel public catre cetatenii romani care se afla in strainatate sa verifice valabilitatea documentelor de identitate pe care le detin si sa faca demersurile necesare pe langa misiunile diplomatice sau oficiile noastre consulare pentru reactualizarea in timp util a acestora.

Pentru exercitarea votului, alegatorul trebuie sa mearga la sectia de votare, urmand sa fie inscris pe un tabel electoral cuprinzand: numele si prenumele, codul numeric personal, domiciliul, seria si numarul actului de identitate, fiecare alegator semnand de prezenta in acest tabel. Membrii biroului electoral verifica daca este cetatean roman – pe baza actului de identitate pe care il prezinta, fiind verificat in egala masura daca actul de identitate respectiv este valabil.

In momentul prezentarii la sectia de votare, alegatorului i se inmaneaza stampila cu mentiunea „VOTAT” si buletinul de vot, care trebuie sa aiba aplicata pe verso stampila de control a sectiei de votare. Dupa incheierea procesului electoral, listele electorale sunt inaintate Autoritatii Electorale Permanente.

Potrivit legii, Autoritatea Electorala Permanenta este cea care verifica informatia, verifica listele si poate spune daca, pe aceste liste, figureaza cetateni care au votat de mai multe ori. Precizam cetatenilor romani ca, in conformitate cu Legea nr. 3/2000, articolul 54, alin. 1 si 2, alegatorul care voteaza de mai multe ori in ziua referendumului este pasibil de inchisoare de la 6 luni la 5 ani.

Pentru asigurarea unei informari corespunzatoare a cetatenilor romani aflati in strainatate care doresc sa isi exercite dreptul de vot, Ministerul Afacerilor Externe va derula o ampla actiune de informare, atat la nivelul Centralei MAE, prin presa si online, cat si prin intermediul misiunilor diplomatice si al partenerilor institutionali, pentru a asigura o diseminare cat mai larga a informatiei privind modul in care se va putea vota, adresele sectiilor de votare, programul de vot si alte informatii utile.

Informatii actualizate privind atributiile MAE in cadrul Referendumului national, legislatia aferenta, procedura de acreditare a mass-media si a observatorilor externi, lista si adresele sectiilor de votare, precum si alte elemente utile pentru votantul din strainatate se regasesc pe site-ul MAE, in sectiunea „Referendum 2012”, la adresa:  http://www.mae.ro/referendum2012 .