„Limbă, cultură şi civilizaţie română…” – fără salarii şi fără manuale. Cu toate că ne aflăm deja în al doilea an de funcţionare a proiectului iniţiat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării din România privind predarea limbii române în afara graniţelor ţării, în Spania, se poate spune că acesta încă nu funcţionează aşa cum ar trebui. Ba dimpotrivă. Realitatea dovedeşte faptul că există în continuare nenumărate lacune, greşeli, neînţelegeri, presărate adeseori cu o notă de indiferenţă din partea autorităţilor române. 

Deşi profesorilor care au candidat pentru obţinerea unui post pe teritoriul Spaniei li s-au făcut promisiuni cu nemiluita, iată că şi în ziua de azi ei se regăsesc în faţa unei crude realităţi: nu le-a fost trimis materialul didactic de care aveau nevoie (manuale pentru elevi, nici măcar pentru ei, hărţi etc), orele le sunt plătite în baza unor reguli de calcul care nu întotdeauna corespund cu ceea ce este scris în contracte, iar costul fotocopiilor necesare lucrului individual cu elevii este suportat din propriul buzunar. Profesorii se plâng că banii întârzie lună de lună, că primesc mai puţin decât contravaloarea tuturor orelor de curs efectuate şi acreditate prin semnătură de directorii colegiilor spaniole în care predau. Declară că au încercat în nenumărate rânduri să găsească nişte răspunsuri clare din partea autorităţilor competente, dar că niciodată nu se rezolvă nimic. Aşa că o parte dintre aceştia se gândesc tot mai serios la posibilitatea de a-şi cere în instanţă drepturile care li se cuvin şi de a căror nesocotire s-ar face vinovaţi diferiţi angajaţi ai Ministerului Educaţiei.

149 de ore neplătite

Felicia Lupaşcu predă, pentru al doilea an, limba română copiilor din Pedro Muñoz, un sătuc aflat în Castilla la Mancha. Este foarte dezamăgită de organizarea acestui proiect pe teritoriul spaniol, pentru că multe dintre promisiunile care li s-au făcut profesorilor în urmă cu un an au fost încălcate. „Mie nu mi-au fost plătite 149 de ore de curs şi activităţi extracurriculare pe care le-am realizat în acest an cu copiii. Le-am scris domnilor de la Minister de nenumărate ori, rugându-i să-mi trimită şi mie o listă cu orele care mi-au fost plătite, dar nu am primit decât pentru lunile octombrie şi noiembrie. Nu ştiu de ce se întâmplă aşa ceva, pentru că în contractele noastre scrie clar că ne vor fi achitate toate orele pontate şi semnate de către directorii şcolilor. În luna septembrie, ne-au chemat la un curs de perfecţionare de 2 zile, desfăşurat în Madrid, cu promisiunea că ne vor fi plătite pentru acesta 15 ore. Lucru care nu s-a întâmplat nici în ziua de azi, deşi noi am fost la curs şi am cheltuit bani din buzunar. Ne-au promis manuale, dar mi-au trimis doar unul singur, pe care nu îl pot folosi, pentru că, pe de-o parte lucrăm cu grupe de elevi de vârste diferite, iar pe de altă parte, este prea complicat pentru nişte elevi care până acum au învăţat în Spania, nu în România. Aceşti copii au nevoie de un manual special. Programa cursului a fost tradusă în spaniolă doar pe jumătate, deşi noi trebuie să o prezentăm în şcoli în întregime tradusă şi nu ne plăteşte nimeni pentru asta. Pur şi simplu facem muncă în folosul comunităţii. În fiecare zi avem nevoie de fotocopii pentru a putea lucra cu copiii, iar pentru asta scoatem bani din buzunar sau apelăm la directorii şcolilor spaniole, care ne ajută, deşi nu au nici o obligaţie faţă de noi. Îmi este şi ruşine când mă întreabă de ce nu avem încă materialele didactice promise”, povesteşte Felicia Lupaşcu.

Se caută avocat

Profesoara ne spune că pentru apărarea drepturilor sale este dispusă să ajungă şi în faţa instanţei de judecată. Singurul impediment este legat de situaţia sa financiară, care nu-i permite angajarea unui avocat. „Aş merge şi la Tribunal şi la instanţele internaţionale care apără drepturile omului, pentru că e incredibil ce se întâmplă cu noi. Mă doare că de multe ori primesc înţelegere din partea spaniolilor, în schimb, autorităţile române, care ar trebui să ne sprijine, nici nu se obosesc să o facă”, mai precizează profesoara Felicia Lupaşcu.

Locuri de muncă – doar pe hârtie

Cu toate că situaţia în care se află dascălii care predau deja limba română este foarte dificilă, există şi profesori care mărturisesc că au ajuns în pragul disperării. Este vorba despre 30 de cadre didactice care au obţinut prin concurs un post în Comunitatea Valenciană şi constată cu durere, la 5 luni după începerea anului şcolar, că locul lor de muncă există doar în acte. Majoritatea profesorilor sunt din Castellón şi localităţile învecinate şi deşi mulţi au deja grupele de elevi formate, deşi interesul copiilor şi al părinţilor pentru derularea cursului este mai mult decât demonstrat, undeva, în relaţia dintre autorităţile române şi cele din Comunitatea Valenciană, s-a produs un scurtcircuit. Urmarea este tragică: profesorii nu pot intra în şcoli să predea, iar consecinţele pe plan personal şi profesional sunt dureroase. Iată ce ne-a declarat Daniela Ilea, una dintre profesoare: „Eu am 180 de elevi care aşteaptă începerea cursului. Stăm cu grupele formate, am făcut şedinţe cu părinţii, dar nu putem intra în şcoli. Am făcut nenumărate demersuri la autorităţile române şi spaniole, dar nu mai ştim ce să mai facem. Trebuia să începem să lucrăm de multă vreme. În tot acest timp am stat şi am aşteptat, bineînţeles fără a avea vreun venit şi neputând să ne căutăm un alt loc de muncă, pentru că aveam speranţa că va începe cursul în curând. Am colege care s-au mutat din alte localităţi pentru a putea lucra în Castellón şi încă nu o pot face”.

Lipsă de încredere…

Spusele Danielei sunt întărite şi de cuvintele altei colege din Castellón, Cristina Atanasiu. Aceasta din urmă a fost profesoară timp de 10 ani în România şi mărturiseşte cu durere că nu ar fi crezut că va ajunge în această situaţie. Ne-a povestit că în prezent e nevoită să se descurce din ajutorul de şomaj şi salariul soţului ei. Nu mai crede că lucrurile se vor îmbunătăţi. Cel puţin nu în acest an şcolar, din care mai rămân doar câteva luni: „Nu mai am speranţe să înceapă cursul anul acesta. Sunt colege care s-au entuziasmat, dar nu va începe atâta vreme cât Inspectoratul Valencian nu ne lasă să intrăm în şcoli. Este un drum foarte sinuos, acesta al fondurilor europene, pe care nu ştiu dacă este cineva să-l poată urmări. Probabil ar trebui să ne adresăm forurilor europene, pentru că în România nu ştiu dacă putem obţine dreptate”.

…şi încredere deplină

Aurel Mailat, secretar în cadrul Ambasadei României la Madrid, declară că instituţia din care face parte a depus toate eforturile ca lucrurile să se reglementeze: „În cursul anului 2008, au fost trimise nu mai puţin de 15 scrisori oficiale către guvernul regional valencian, la autorităţile regionale pentru educaţie şi imigraţie şi au avut loc întâlniri cu reprezentanţi ai acestora. Ambasada a trimis un proiect de acord tehnic (după modelul celor semnate cu Madrid şi Catalonia), încă din prima parte a anului 2008. Ulterior au fost trimise informaţii cu privire la cadrele didactice selectate de către Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării. În continuarea acestor demersuri, la solicitarea Ambasadei, a avut loc, în cursul lunii februarie 2009, o nouă reuniune de lucru a şefului misiunii cu conducerea Conselleriei de Educaţie, ocazie cu care s-a convenit continuarea negocierii prevederilor acordului tehnic, care să expliciteze condiţiile de desfăşurare a cursului în şcolile din Comunitatea Valenciană, în baza proiectului prezentat de partea română. Ambasada a insistat ca să se permită accesul profesorilor în şcoli, astfel încât să poată fi pregătite grupele de studiu, să fie informaţi părinţii etc. În perioada ulterioară acestei întâlniri a continuat dialogul intens cu autorităţile valenciene în vederea semnării documentului menţionat, cât mai curând posibil”. Între timp, însă, copiii românilor din Spania pierd ceea ce au mai de preţ: limba, cultura şi civilizaţia română.