Seria manifestărilor de nemulţumire a populaţiei, în special a celei angajate în sectorul bugetar, a început în urmă cu două săptămâni cu pichetele organizate de „Cartel Alfa” la nivel teritorial. Nemulţumiţi de prevederile Legii salarizării unitare a personalului bugetar, care au condus la diminuarea lefurilor bugetare, de proiectul noii legi a pensiilor şi îngheţarea salariului minim pe economie la 600 de lei, sindicaliştii din administraţie se pregătesc să iasă în stradă. După o serie de pichetări, ar putea urma o grevă de avertisment în aprilie şi grevă generală în luna mai.
Pensionarii pichetează în aceste zile sediile Guvernului şi prefecturilor din ţară, nemulţumiţi de decizia guvernanţilor de a indexa punctul de pensie în raport cu rata inflatiei şi nu în raport cu salariul mediu brut pe economie. Ei mai cer majorarea punctului de pensie la 45% din salariul mediu brut pe economie.
Sindicatele din agricultură sunt şi ele pregătite să protesteze faţă de subfinanţarea în domeniu. Federaţia Agrostar va picheta minsterele Agriculturii şi Finanţelor, urmând a cere subvenţii şi scăderea accizelor pentru motorină.
Sindicatele din domeniul sănătăţii nu au definivat încă un calendar al protestelor, însa vor trimite ministrului Attila Cseke o scrisoare deschisă cu mai multe propuneri pentru îmbunătăţirea situaţiei din sistemul sanitar, prin care vor cere să nu se facă disponibilizari în sistem şi să fie menţinute salariile. Ele îi vor cere ministrului consultări cu toţi partenerii sociali şi semnarea unui Pact Naţional pentru Sănătate, pe modelul celui asumat de partide anul trecut în domeniul educaţiei. Consiliul Sanitas, programat pentru 15 aprilie, va tranşa toate problemele din sistemul sanitar, iar dacă sindicaliştii nu vor ajunge la un acord cu autorităţile, se va discuta despre un posibil calendar al protestelor.