Interviu cu Stella, inca o romanca in topurile muzicale din Europa, pentru revista RUMANA: „Romania mea ar fi egal cu Freedom si Happiness„. Stela Alexandra Anita este cunoscuta publicului mai ales dupa colaborarea de succes cu Dj Andi, cu care a lansat doua piese, Freedom si Happiness, Stela nu este vedeta cu fite pe care ma asteptam sa o intalnesc. Dimpotriva, modestia si modul degajat sunt doar cateva dintre caracteristicile care fac din Stela nu doar o persoana usor de abordat, cat mai ales usor de… ascultat. Studenta, artista sau colega de facultate, Stela stie sa le faca pe toate cu o usurinta debordanta, reusind prin simpla ei prezenta sa te faca sa uiti ca ai in fata unul dintre cei mai in voga artisti ai momentului in Romania. De la Meloritm pana sa ajunga una dintre cele mai cunoscute voci ale momentului, Stela a muncit enorm pentru a fi mereu mai buna, pentru a se depasi pe sine. O discutie relaxata cu Stela despre muzica, Romania si munca… multa munca.

De cand ai intrat in contact cu muzica?

De cand ma stiu. Mai exact de la doi ani. De pe atunci cantam prin casa tot ceea ce auzeam la radio sau la televizor. Mama si-a dat seama ca e ceva, grav, cu mine…

Prin urmare, ce decizie a luat in ceea ce te priveste?

Prin urmare, m-a dus la un club de copii unde m-am remarcat prin dans ? culmea! – , nu prin cantat. La clubul respectiv nu prea erau copii care sa cante. Se dansa, se recitau poezii, se faceau scenete… Eu eram cumva vedeta clubului. La un moment dat, la o repetitie, le-am spus ca stiu un cantec. Daca-ti aduci tu aminte, imediat dupa revolutie aparusera si la noi casete audio cu tot felul de cantareti renumiti. Eu primisem de la mama o caseta cu Mariah Carey. Si imagineaza-ti ca la varsta aia ? aveam vreo sase-sapte ani pe atunci ? am spus profesorilor ca stiu sa cant Vision of love. (rade) Si acum piesa asta mi se pare una destul de grea… Iti imaginezi ca a ramas toata lumea cu gura cascata.

Acesta a fost debutul tau artistic…

Oarecum… clubul acesta nu era unul foarte profesionist. Asa ca mama m-a luat de manuta si m-a dus la Palatul Copiilor, nu stiu cum, dar tot la dans m-a inscris. Cum m-am dezvoltat foarte mult pe partea asta cu dansul, m-am dus la dans modern. Aici, era o profesoara care colabora cu o profesoara care preda unui grup de strada, care canta si dansa. La una dintre repetitii, am vazut eu niste copii care si cantau si dansau. Mi-a placut extrem de mult si i-am spus mamei ca eu vreau sa cant. Mama a fost de acord si in toamna repectiva m-a inscris la Meloritm, forma?ia de muzica a Palatului Copiilor. Si de atunci a inceput una dintre cele mai frumoase perioade din viata mea.

Cat ai prestat la Meloritm?

De la 8 ani pana la 14 ani. A fost o perioada extraordinara. Am colindat pe la toate televiziunile. Am fost in turnee in tara si in strainatate. Cantam de la muzica religioasa, pana la  moderna sau musicall. A fost ceva de vis.

Tu esti din Bucuresti. Cum vezi tu Bucurestiul?

Aaa… eu vad Bucurestiul ca si cum as fi un ardelean sau un banatean. Multa lume ma si intreaba daca nu sunt cumva din partea aceea de tara. Adica eu vad Bucurestiul ca fiind supraaglomerat, cu oameni care vin din diferite zone ale tarii ca sa reuseasca aici… si din punctul acesta de vedere nu sunt de condamnat. Dar Bucurestiul nu mai este din pacate, de mult timp, Micul Paris. Eu ma bucur ca locuiesc intr-o zona linistita si acolo e oaza mea de liniste, ma incarc.

Continuam… ce a urmat dupa Meloritm?

Ei bine, dupa experienta Meloritm mi-am dat seama ca muzica este pasiunea mea. Dar se punea problema sa fac ceva serios in acest sens. Trebuia sa trec la alt nivel. Adica trebuia sa gasesc pe cineva care sa duca de la nivelul de copil-cantaret la nivelul adult-cantaret, ca sa spun asa. Sa ma duca in zona profesionista. Am avut norocul ca l-am intalnit pe Laurentiu Cazan, ale carui piese le-am cantat prin festivaluri si am avut mare succes cu ele si stiind ca el a cantat impreuna cu Crina Mardare in Sfinx Experience, am vorbit cu Laurentiu sa ma ajute sa ajung la ea. Cand am ajuns la Crina si m-a vazut mi-a spus: Ce cauti tu aici, fata draga? Du-te mananca popcorn si copilareste! Ea avea elevi de la 20 de ani in sus, eu la ora aia aveam doar 15 ani, dar eram prea mare ca sa mai merg la Meloritm. Crina mi-a spus atunci ca nu are prea multe sa ma invete, pentru ca eu aveam aptitudini. Dar eu m-am tinut de capul ei si timp de doi ani Crina m-a luat sub aripa ei. A devenit o a doua mama pentru mine.

Ai avut o experienta interesanta si la Star Factory…

Da, si asta se intampla in vara in care ma pregateam sa dau examen la Academia de teatru si film, la sectia montaj. A fost ceva… adica, nu poti sa-ti imaginezi ce inseamna sa vezi mii de oameni la preselectii, care cantau fiecare in coltul lui, acolo. Eu am luat preselectia si aici trebuie sa ma opresc putin si sa-ti povestesc o chestie foarte amuzanta. Imi cumparasem niste pantofi noi. Si stii cum e: pantof nou, batatura noua. Ma strangeau… ceva de neimaginat! Dupa ce mersesem cu metroul si pe jos jumatate de Bucuresti, cand am ajuns in fata juriului la proba de dans aveam rana la picioare. Si mi-am spus ca nu pot rata o asemenea sansa din cauza unor pantofi noi. Prin urmare, la proba de dans mi-am cerut scuze juriului, m-am descaltat si am dansat. Membrii juriului au fost cuceriti si asta a fost. Am luat preselectia. Bine, dupa aia au mai urmat preselectii peste preselectii, teste de tot felul ? inclusiv teste psihologice ? si apoi au urmat repetitiile, care tineau de dimineata pana seara. Coregrafie, canto, trebuia sa-mi aduc toate hainele de acasa sa le selecteze stilistul… aveam un program foarte incarcat. Asta se intampla in 2003. Bineinteles ca nu am intrat la Academia de teatru si film in acel an. Am intrat la universitatea Spiru Haret, la Pedagogie muzicala.

Si in ceea ce priveste muzica, de care nu ai vrut sa te desparti in ruptul capului, ce a urmat?

A urmat perioada Sistem. Crina ma sunase intr-o zi sa-mi spuna ca baietii de la Sistem cauta solista. M-a prezentat la preselectii, care au fost multe si dure, si am fost anuntata ca sunt fericita castigatoare. Am avut placerea sa filmam si un videoclip la piesa Never, care a facut ceva furori, a fost o colaborare fructuoasa, ca sa-i spun asa.

Dupa Sistem a urmat DJ Andi cu care ai scos deja doua hituri…

Da, in 2006, cand Never era in topuri, DJ Andi scosese deja o piesa cu Aida. Colaborarea lor s-a intrerupt si, in urma unui nou casting am ajuns sa colaborez cu Andi. Freedom si Happiness ne-au adus satisfactii majore din acest punct de vedere. La preselectia organizata de Andi am improvizat, pentru ca uitasem niste versuri. Lui Andi i-a placut asta si m-a ales. Acum, cand suntem pe scena ne bazam foarte mult si pe capacitatea mea de a improviza. Iar Andi imi da libertatea sa fac acest lucru.

Tu esti acum studenta la montaj, dar si artista pe scena. Cum te descurci, cum reusesti sa imparti cele doua lumi?

Recunosc ca mi-e destul de greu. E foarte multa munca in spate. De altfel, fara munca, fara transpiratie nu poti sa faci nimic in ziua de azi. Daca nu faci sacrificii, nu poti sa realizezi nimic in viata. Au fost voci care-mi cereau la un moment dat sa renunt la muzica, ca sa fiu in rand cu ceilalti studenti. Dar nu am facut acest lucru si muncesc poate de doua ori mai mult ca majoritatea colegilor mei. Dar visele trebuie urmate. Si poti sa-ti indeplinesti orice vis, dar cu munca…multa munca. Nimic nu vine din cer. Daca vrei ceva cu adevarat, trebuie sa pui osul, cum se spune.

Ce a trebuit sa faci sa demonstrezi industriei muzicale romanesti ca ai si tu un loc acolo?

Nimic special. Adica totul a venit de la sine. Dupa cum stii, eu nu ma inghesui pe la televiziuni, la emisiuni de tot felul sau pe la evenimente mondene. Piesele mele vorbesc de la sine. Cand vad la concerte ca oamenii imi canta piesele, canta odata cu mine, inseamna ca mi-am atins scopul. Eu nu spun ca nu am nevoie de media, de promovare, dar nu fac din asta un scop in viata, cum se intampla in atatea cazuri.

N-ar fi mai usor sa faci cum fac alte vedete,? Sa te afisezi cu un fotbalist, sa mergi prin cluburi de fite s.a.m.d. si sa ajungi peste noapte super-vedeta? Sa fii promovata peste poate?

Ba da, ar fi mult mai usor. Dar unde ar fi satisfactia mea ca artist? Calea usoara in show-bizz-ul romanesc asta este: sa fii cat mai dezbracat, mai la vedere si restul se rezolva. Dar mie nu-mi place calea usoara. Eu cant pentru ca pot, pentru ca stiu, pentru ca-mi place. Si voi face acest lucru atata timp cat voi mai putea. Dar compromisuri din acestea… meschine nu voi face niciodata. Asa sunt eu si se pare ca am si eu un loc in industria asta muzicala.

Poti sa traiesti din banii pe care-i faci ca artist?

Nu. Sincer nu. In Romania sursa de venit a unui cantaret sunt concertele. Artistii din Romania nu pot sa faca bani din vanzarea de discuri si asta pentru ca totul se… ia de pe net. Afara e alta poveste, dar la noi oamenii nu dau bani pe discurile unui artist atata vreme cat pot downloda totul de pe net. Si e dureros, dar asta e situatia. Asa ca cei cativa lei pe care-i castig vin din concerte. Dar eu nu fac asta pentru bani. Fac pentru ca-mi place si poate si de aceea nu-mi pun atatea probleme in ceea ce priveste partea financiara.

Concerte pe unde ai avut?

Am fost peste tot in tara, dar am colindat ?i prin Grecia, Italia, Albania, Bulgaria, Cipru. Asa… mai pe aproape, prin zona.

In Spania, unde ultima ta piesa se asculta zilnic, pentru ca e in topurile radiourilor, ai fost?

Nu, dar as merge acolo. Stiu spaniola foarte bine. Am facut in liceu. Din cate stiu, e o tara foarte frumoasa si pot sa spun ca am asa o usoara invidie pe cei care au calcat pe pamantul spaniol. Dar voi ajunge si acolo, macar intr-o vacanta cu iubitul meu. Si, daca romanii de acolo ne cheama, cu cea mai mare placere.

Cum iti explici faptul ca romanii, muzica romaneasca e atat de ascultata in afara?

Sincer, cred ca noi romanii avem stilul nostru. Nu l-as numi balcanic, pentru ca suntem usor diferiti de restul popoarelor balcanice. Mie imi place sa cred ca suntem fresh. Uite, Inna spre exemplu, este unul dintre artistii care au cucerit Europa, si nu numai, tocmai pentru ca e fresh. Baietii de la O-zone erau cunoscuti si apreciati din Spania pana in Japonia. Oamenii invatau primele cuvinte in romana, invatandu-le versurile. Avem artisti care sunt mai cunoscuti pe plan mondial decat la noi acasa. Si asta pentru ca romanii au o muzicalitate aparte, au un talent de a se exprima prin muzica, pe care foarte multe alte popoare nu-l au. Poate de asta ajung sa fie apreciati romanii peste hotare.

Ce urmeaza la tine dupa Freedom si Happiness, cele doua hituri care te-au ridicat in topurile muzicale dela noi?

Deocamdata ma concentrez sa termin sesiunea cu bine. Vara asta am o multime de concerte, dar lucrez in continuare la cateva piese noi, pe care sper sa le finalizez cat mai repede cu putinta. In ceea ce priveste proiectele mele muzicale, treaba merge asa, mai ardeleneste, pentru ca vreau sa scot impreuna cu Andi piese de calitate. In general piesele mele exprima o stare a mea de suflet. Versurile nu sunt intamplatoare. Piesele ma reprezinta. Si vreau ca publicul sa simta asta. Am un deosebit respect pentru publicul meu si vreau ca asta sa se vada in munca mea si in prestatiile mele.

Daca ar fi sa o iei de la inceput ce ai schimba?

As vrea sa am curajul sa plec intr-o tara straina. Am fost intotdeauna atrasa de Orientul indepartat. Dar nu as avea o problema sa plec oriunde. Cred ca  si acum as face acest lucru, daca as sti ca merg la ceva sigur. Eu nu as avea taria de caracter sa iau viata in piept asa cum au facut multi semeni de-ai nostri, sa incep de la zero, peste mari si tari. Ii apreciez sincer pe cei care au facut acest lucru. Trebuie sa dai dovada de mult curaj ca sa faci asta.

Crezi ca muzica a devenit azi o chestie banala, plictisitoare, anosta?

Dintr-un anumit punct de vedere, da. Pentru ca producatorii vad ca la public merge nu stiu ce beat, o linie melodica anume si asta cer artistilor, ca sa prinda. Dar, cum ai spus tu, per total, se ajunge ca muzica sa devina anosta din punctul acesta de vedere. Eu am incercat sa nu fiu ca toti ceilalti. Am incercat sa transmit ceva. Vreau ca oamenii sa ma cunoasca si daca imi asculta piesele. Si asta inseamna sa nu fii ca ceilalti. Poate daca scoteam o piesa de genul Barbara Streisand, aveam un succes mai mare, dar asta nu spunea nimic despre ceea ce reprezint eu, despre ce sunt eu cu adevarat. Poate peste catva timp ma voi reprofila (rade).

Poate un artist sa stagneze? Ma refer aici la faptul ca exista artisti care nu au schimbat nimic la stilul de muzica abordat, la modul de a interpreta o piesa…

Daca un artist nu evolueaza, dispare de pe tapet. E ca in viata: nu poti sa ramai copil toata viata, oricat de mult ti-ai dori acest lucru. Daca te comporti ca un copil la 40 de ani, lumea te va marginaliza. La fel  e si cu muzica. Nu poti sa nu-ti imbunatatesti stilul, prestatia pe scena etc. Trebuie sa vrei mai mult, sa ceri mai mult de la tine, sa fii intr-o permanenta competitie cu tine insati. Doar asa poti sa te autodepasesti, sa evoluezi.

Cum ar arata Romania ta?

Ca un parc. Verde, mereu tanar, cu flori multe, cu oameni care se plimba linistiti pe alei. Asa ar arata. Azi, din pacate, tara noastra este plina de agitatie, oameni nervosi, alergatura. Lumea a uitat sa fie fericita, sa fie vesela, sa se bucure de lucrurile frumoase din jur. Si asta ma afecteaza. De aceea am facut aceste piese (n.r. Freedom si Happiness). Romania mea ar fi egal cu Freedom si Happiness.

Un mesaj pentru cititorii revistei noastre?

Da. As dori sa nu uite ca oriunde s-ar afla si orice ar face, nu trebuie sa uite sa se bucure de viata. Asa cum e ea, cu bune cu rele, viata este un dar si trebuie sa-l aprecieze, sa se bucure de ea. Ca sa aiba puterea de a depasi momentele grele trebuie sa se bucure, sa fie fericiti de momentele bune din viata lor.