Mii de oameni au protestat duminica, 17 februarie, in mai multe orase din Spania fata de taierile bugetare din sectorul sanitar. „Sanatatea ta se vinde” a fost una dintre cele mai strigate lozinci la Madrid, Barcelona si in alte orase din Spania.
Sindicalistii din sistemul sanitar spaniol au manifestat impotriva politicii de austeritate bugetara care se aplica inca de anul trecut in Spania.
Guvernul a taiat 7 miliarde din bugetul sanatatii in 2012, iar reducerile se simt cel mai mult la nivel regional, unde au fost eliminate servicii de ambulanta, au fost inchise Urgentele pe timpul noptii sau se privatizeaza spitale.
Cea mai indrazneata reforma se produce insa la Madrid, unde guvernul regional privatizeaza 5 spitale si 27 de centre sanitare.
„Nu este nevoie de privatizare ca sa avem un management bun, dar unele masuri se pot lua. Nu se poate sa faca o reforma asa de mare pe la spatele cetatenilor”, spunea unul dintre protestatari la Madrid.
Oamenii nu vor ca serviciile medicale sa devina o afacere. „Sanatatea nu poate fi o afacere privata. Toti cetatenii au dreptul la sanatate publica”, preciza un medic nemultumit.
Spaniolii nu vor sa plateasca cu sanatatea, factura lasata de criza economica, insa, administratia continua cu planurile de austeritate in ciuda protestelor.